Profesorii susțin că elevul a pus capul pe masă și nu a mai avut vreo reacție. El a fost preluat de ambulanţă şi dus la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara.

Citește și: EXCLUSIV: Subiectele la Matematică de la Evaluarea Națională 2023/ Flavian Georgescu: ”Mă aștept la un procent de promovabilitate mai mare decât anii trecuți”

Elevul a leșinat  în timpul probei la matematică

”Legat de copilul căruia i s-a făcut rău în timpul probei de matematică, vă comunicăm că acesta provine din Centrul organizat la Şcoala Gimnazială Maşloc. Din relatările preşedintelui comisiei de la Maşloc, am reţinut că în timpul probei, elevul a aplecat capul pe masă şi la insistenţele asistenţilor, acesta nu a reacţionat. A fost chemat preşedintele, s-a încercat de mai multe ori comunicarea cu minorul şi pentru că acesta nu a dat niciun semn că i-ar auzi şi că reacţionează, s-a urmat imediat procedura de urgenţă şi a fost solicitat prin 112, serviciul de ambulanţă. Precizăm că punctul de ambulanţă este în localitate şi imediat a fost anunţată familia”, a precizat Aura Danielescu, şeful Inspectoratului Şcolar Timiş.

Citește și: Legile educației au fost declarate constituționale. Ligia Deca, ministrul Educației: ”Încă o victorie pentru învăţământul românesc”

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Acesta nu va primi un subiect de rezervă, ci se va lua în considerare ceea ce a scris până la acel moment. Această decizie a aparținut părinților elevului.

Un alt elev a fost eliminat după ce asupra sa a fost găsit un telefon mobil

”Cel de al doilea caz a fost la Centrul de examen organizat la Şcoala Gimnazială nr. 30, unde un elev a fost surprins de asistenţi cu un telefon asupra lui. Nu a fost folosit telefonul şi nu există dovezi în acest sens. S-a urmat procedura din metodologie, elevul fiind eliminat de la proba de astăzi”, a explicat Aura Danielescu.

Citește și: Evaluarea Națională. Proba la matematică

Astăzi, elevii susțin proba la disciplina matematică, în cadrul examenului de Evaluare Naţională.  


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si