Austin Lee Edwards, un tânăr în vârstă de 28 de ani, fost polițist, din North Chesterfield Virginia. Anchetatorii sunt de părere că Edwards a cunoscut-o pe adolescentă prin metoda „catfishing”, o formă de înșelăciune online în care cineva se preface a fi o persoană diferită, conform jurnaliștilor de la CNN.
Citește și: Descoperire macabră într-un congelator din Boston! Polițiștii au găsit rămășitele unor copii: "E mai mult un mister decât o crimă"
Oamenii legii din Riverside au fost sesizați după ce martorii au văzut o adolescentă ce părea profund tulburată urcând într-o maşină alături de un bărbat neidentificat. În timp ce polițiștii se deplasau să s-o verifice pe vcitimă, dispecerii au primit un alt apel cu privire la un incendiu care s-a produs în același cartier, la doar câteva case distanță de locul unde trebuiau să ajungă aceștia.
Oamenii legii au descoperit trei cadavre în interiorul casei
Anchetatorii au identificat trei victime zăcând la intrarea din față a casei incendiate. În momentul în care au fost scoși afară, s-a stabilit că erau victimele unei crime. O investigație preliminară a stabilit că adolescenta descrisă în apelul inițial locuia acolo unde a avut loc incendiul și crimele.
Conform oamenilor legii, fostul polițist a dezvoltat o relație în mediul online cu tânăra și a obținut datele sale personale.
Mai apoi, acesta ar fi călătorit din Virginia la Riverside, acolo unde a mers acasă la ea. La un moment dat, Edwards i-a ucis pe bunicul, bunica și mama adolescentei înainte de a se urca în mașină cu fata și a pleca. La câteva ore după ce au fost găsite cadavrele, Edwards a fost văzut conducând prin San Bernardino, a transmis poliția.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citește și: Incredibil! Cel mai mare vulcan activ din lume a erupt după 40 de ani
Fostul polițist a fost implicat într-un schimb focuri de armă cu oamenii legii care încercau să-l oprească și a fost împușcat și declarat mort la fața locului.
Adolescenta a fost nevătămată și mai apoi plasată în custodia Departamentului de Servicii Sociale Publice din Riverside.
Incendiul a fost aprins intenționat
Edwards a demisionat din Poliția de Stat din Virginia în octombrie, conform agenției. Anchetatorii din California au aflat că a fost „recent angajat la biroul șerifului din comitatul Washington din statul Virginia”. „ Este șocant și trist pentru întreaga comunitate a forțelor de ordine ca o persoană atât de rea s-ar putea infiltra în forțele de ordine, ascunzându-și adevărata identitate de criminal.
Gândurile și rugăciunile noastre s e îndreaptă spre familia Winek, prietenii lor și toți cei afectați de această crimă odioasă”, a transmis șeriful din comitatul Washington Blake Andis.
Citește și: Kanye West a declarat că va candida la prezidențialele din SUA. Rapperul american și-a ales șeful de campanie
Cele trei victime au fost identificate ca fiind Mark Winek, 69 de ani, soția sa Sharie Winek, 65 de ani, și fiica lor Brooke Winek, 38 de ani.
Cauza exactă și modalitatea morții lor nu sunt cunoscute încă, ancheta aflându-se în plină desfăşurare.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
„ Mark, Sharie și Brooke erau oameni iubitoare care nu meritau a șa ceva ”, a declarat familia victimelor într-o declarație. Familia a mulțumit, totodată, „tuturor pentru dragostea, sprijinul și rugăciunile lor în această perioadă îngrozitoare”. Cauza incendiului casei continuă să fie investigată, deși se pare că acesta a fost aprins intenționat, potrivit comunicatului de presă al poliției.
Citește și: Jurnalist ucis în Mexic. A fost împușcat în timp ce se afla în taxi