Un francez de 35 de ani a fost găsit în București. Bărbatul era căutat de autoritățile spaniole pentru infracțiunea de omor
Un francez de 35 de ani, căutat de autoritățile spaniole pentru omor, a fost prins în Capitală. Acesta lovise o persoană pe marginea unei autostrăzi și a lăsat-o acolo pentru a părea că a fost un accident rutier.
Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei, poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale- Serviciul Urmăriri au descoperit, miercuri, în Bucureşti, un cetățean de origine franceză, căutat de autoritățile spaniole pentru infracțiunea de omor.
Bărbatul a omorât o persoană și a lasat-o pe marginea străzii
“La data de 27 februarie 2021, bărbatul, împreună cu alte persoane, ar fi lovit o persoană, până când a decedat, ulterior, abandonând-o pe marginea unei autostrăzi, pentru a crea aparenţa că victima şi-ar fi pierdut viaţa în urma unui accident rutier”, a transmis IGP.
Bărbatul a fost dus la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, unde a fost reținut pentru 24 de ore.