Mai multe sesizări au fost făcute la numerele de urgență în trecutul recent pentru a restabili relațiile între un iutalian și soția sa, româncă. Luni, 28 noiembrie 2022, la orele după-amiezii, scandalul dintre o femeie, româncă de origine, în vârstă de 50 de ani și soțul ei italian amenința să se transforme într-o adevărată tragedie. Bărbatul a fost cel care a sunat la 112. "Soția mea mă amenință cu ciocanul, mi-e teamă", a transmis el la telefon, "nu pot să o fac să-și revină în fire“.

Citește și: Cine este Katia, italianca care a adus în România metoda "Devil's Pizza" de a jefui bancomate. Este implicată în detonarea bancomatelor din Constanța

Oamenii legii s-au deplasat de urgență la locul indicat de victimă, într-un apartament din Cartura. La sosirea acestora, femeia ar fi fost găsită într-o stare de alterare psihofizică, striga fraze fără înțeles și cu un ciocan de tâmplar în mână voia să-și lovească soțul. Polițiștii au reușit să o facă pe femeie să pună arma la pământ.

Bărbatul a sunat la 112 de teama soției

În momentul în care totul părea să se fi terminat, românca în vârstă de 50 de ani s-a năpustit și asupra carabinierilor, încercând să-i lovească. Mai apoi, aceasta s-a închis în camera sa încercând să scape de control. Românca intrase într-o stare de șoc care a făcut-o să își piardă luciditatea necesară.

Patrula a reușit să intre în cameră și să o dezarmeze pe femeie.

Citește și: Imagini de coșmar pe șoseaua Giurgiului din Capitală! Camionul lui Moș Crăciun a luat foc în mijlocul străzii

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Românca a fost arestată sub acuzația de opunere de rezistență față de un funcționar public.

Momentan, italianul, care nu a fost vătămat în altercație, în afară de o sperietură imensă, nu a depus încă plângere împotriva soției.

Italianul "Soția mea mă amenință cu ciocanul, mi-e teamă"

În urma anchetei, a reieșit că certurile deveniseră din ce în ce mai frecvente în ultima vreme, victima, soțul, încercând să își ajute soția în toate modurile posibile, dar fără prea multe rezultate. Certurile erau întotdeauna din motive banale, legate de mersul familiei și de problemele obișnuite de zi cu zi. Nimic care să nu poată fi rezolvat cu un minim de sacrificii, dar care, în mod evident, ar fi un obstacol prea mare pentru ca femeia să-l depășească în acest moment.

Citește și: Un român a fost arestat în Franța după ce a înjunghiat mortal un bătrân de 70 de ani. Bărbatul avea interdicție de a intra pe teritoriul francez

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Rămâne acum de văzut ce decizii vor lua autoritățile judiciare pentru a o ajuta pe femeie să iasă din situația de criză în care se află și, în același timp, pentru a-l proteja pe soțul ei, care în fiecare zi, chiar și din motive banale, riscă

serios să fie bătut de femeie.

Citește și: Un român a făcut prăpăd pe un drum din Italia. Doi oameni au murit după ce bărbatul s-a răsturnat cu TIR-ul peste o ambulanță


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si