In articol:
La o săptămână după ce un bărbat a fost înjunghiat în spate, de un copil de 13 ani, într-o stație de tramvai, un incident la fel de înfiorător s-a petrecut ieri.
De această dată, victima este un jandarm, aflat în timpul liber.
Jandarm înjunghiat într-o stație de tramvai
Incidentul s-a petrecut într-o stație de tramvai din Sectorul 6 al Capitalei. În timp ce cobora din tramvai, un jandarm, care nu se afla în timpul programului, a fost înjunghiat de un bărbat.
Se pare că agresorul l-a atacat pe jandarm fără milă. Un reprezentant al Jandarmeriei Române a declarat că agresorul vorbea la telefon, iar din senin a scos un cuțit și l-a lovit, de mai multe ori, pe jandarm, care a fost transportat de urgență la spital.
În timp ce cobora din tramvai, a fost atacat cu un cuţit de către un bărbat. Acesta vorbea la telefon și profera injurii, moment în care l-a atacat pe angajatul Bazei de Administrare a Jandarmeriei, provocându-i mai multe răni.
După ce l-a rănit pe jandarm, agresorul a fugit de la locul faptei. După patru ore de căutări, autoritățile au reușit să îl identifice și l-au condus la audieri. Individul, un bărbat în vârstă de 35 de ani, ar fi angajat la o firmă de salubritate. Autoritățile urmează să decidă cum va răspunde în fața legii agresorul pentru faptele comise.