In articol:
Un accident a avut loc vineri dimineață pe Autostrada Soarelui, pe sensul spre Constanța. Din primele informații, accidentul a avut loc la km 88 iar un microbuz este răsturnat.
Microbuzul s-a rasturnat la intrarea într-o stație de alimentare cu carburant, potrivit G4Media.
Dintre cele 6 persoane implicate doar trei au nevoie de îngrijire medicală, fiind conștiente. La fața locului s-au deplasat două ambulanțe și un elicopter SMURD.
Victime preluate de SMURD
În accident au fost implicate șase persoane, dintre care trei au avut nevoie de îngrijiri medicale. Două dintre victime au fost preluate de SAJ la Spitalul din Călărași, iar cealaltă victimă a fost preluată de SMURD și transportată la Spitalul Universitar de Urgență Fundulea. Toate victimele sunt conștiente și cooperante.