Coaliția de guvernare a agreat proiecte de 29 de miliarde de euro pentru finanțare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), față de cele 40 de miliarde de euro, cât figurau în draftul inițial.
O “tăiere” importantă- 1,1 miliarde de euro din 4,4 miliarde de euro- ar putea afecta domeniul Educației din proiectele prevăzute să fie finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, au declarat pentru HotNews.ro
surse oficiale.
Citeste si: Ministrul Educației, propunere șocantă. Studenții nevaccinați, în combinezoane la cursuri!
Mai puțini bani pentru universități și creșe
Cea mai mare “tăiere” ar putea viza fondurile prevăzute inițial pentru finanțarea proiectelor universităților. De asemenea, ar putea fi diminuate sumele și de la capitolul pentru construirea de creșe și de la cel privind sustinerea învățământului dual și dotarea laboratoarelor din școli.
Klaus Iohannis: Nemulțumirile unora sau altora sunt de înțeles
Președintele Klaus Iohannis a declarat recent că în planul prezentat Bruxelles-ului au fost incluse obiective de investiții pe care autoritățile le consideră importante. Negocierile cu Comisia întotdeauna sunt dificile, fiindcă există pretenția Comisiei ca totul să fie făcut extrem de bine, extrem de bine explicat și, în consecință, este nevoie de mai multe rânduri de discuții, a precizat șeful statului.
"Ministrul Ghinea a lucrat foarte mult cu echipa pe care o conduce și s-a prezentat la Comisie pentru discuții. A prezentat acolo fix ce a fost agreat la Guvern și la Coaliție, deci nu a prezentat un plan propriu. A prezentat planul care a fost elaborat în mai multe luni de zile, de două guverne și de actuala Coaliție de guvernare. Sigur, obiectivele României sunt foarte clare: dezvoltarea infrastructurii, a spitalelor, a școlilor, digitalizarea, transformarea verde și multe altele.
Noi am mers pe aceste criterii care sunt extrem de importante pentru noi, care țin cont de recomandările de țară pe care le-am primit în ultimii doi ani".
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Un psiholog a fost găsit spânzurat în cabinetul său. Colegii sunt șocați de gestul bărbatului
Potrivit lui Klaus Iohannis, nemulțumirile unora sau altora sunt de înțeles, dar ele nu ajută cu nimic la rezolvarea problemei.
"Trebuie lucrat în continuare pe plan, trebuie discutat în continuare în interiorul Guvernului, a Coaliției și pe urmă cu Comisia Europeană, și lucrurile vor merge mai departe", a precizat Ioahnis.
Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a declarat că există diferenţe de opinie între Guvern şi Comisia Europenă, dar "nu este nimic dramatic".
Sursa: Hotnews