Un ministru din Guvernul Ciolos ii da peste nas lui Tariceanu: In tara in care imi cresc copilul, stau la coada indiferent de functie
Ministrul pentru Consultare Publica si Dialog Civic, Violeta Alexandru, il contrazice pe presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, spunand, intr-o postare pe Facebook, ca nu are dreptate cand afirma ca preocuparea celor cu functii nu este statul la coada si ca, din punctual sau de vedere, in tara in care isi creste copilul, sta la coada indiferent de functie, scrie News.ro.
Ministrul Violeta Alexandru sustine ca Tariceanu nu are dreptate cand spune ca preocuparea celor cu functii nu este statul la coada, afirmatie pe care presedintele Senatului a facut-o pentru a justifica de ce nu a stat si el la aceeasi coada, cu multi alti oameni, pentru preschimbareapermisului de conducere.
"Pentru mine nu este deloc asa cum spune. In tara in care imi cresc copilul, stau la coada, indiferent de functie. Nu am pasaport de ministru, am stat la coada pentru a imi inscrie fetita la scoala, stau cand este nevoie la coada pentru a rezolva mici incurcaturi administrative si, din aceste experiente, eu una invat foarte multe lucruri cand sunt alaturi de cei care astepta, civilizati, ca si mine", a scris ministrul pentru Consultare Publica si Dialog Civic.
Ea a mai spus ca, in plus, contactul cu oamenii au fost o lectie pentru sedintele de Guvern cand s-au luat deciziile de simplificare in administratie.
"Coada si, de fapt, contactul cu oamenii avand probleme zilnice, mi-au fost cea mai buna lectie in sedintele echipei guvernamentale cand s-au luat primele decizii de simplificare in administratie, incercand sa reducem cat mai mult, etapa cu etapa, din lungimea cozii. Si acolo unde nu am putut, inca, asa cum ne-am dorit, cand alta solutie chiar nu era, nu m-am lasat pana nu s-au pus cateva scaune in holul din fata usii pentru oamenii care asteptau sa isi rezolve problemele.
Si un bidon cu apa", a mai notat ministrul.
Ea a precizat ca este convinsa de faptul ca este antipatica atunci cand afirma ca unora a inceput sa le placa sefia, functia, faptul ca li se deschide usa sa nu cumva sa atinga clanta si, in final, simplul fapt ca se ajunge greu la ei ca si cand ar fi Dumnezei.
"Se pierde usor contactul cu realitatea cu cat este mai inalta functia publica, dar, in final, tine de noi, de fiecare din noi, sa ne oprim si sa avem puterea sa recunoastem. Daca vrem. Dupa aproape 10 luni de mandat intr-o importanta demnitate publica, simt ca Romania mea este Romania in care si eu sunt tot cetatean, alaturi de concetatenii mei. Asa imi educ si fetita", a mai spus ministrul.
Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu a dat, marti seara, pentru prima data explicatii, la cinci zile dupa ce a fost filmat de News.ro cand intra prin spatele cladirii DRPCIV ocolind coada de aproximativ 1.000 de persoane. El a spus ca a vorbit sa intre la inceputul programului astfel incat sa nu faca un gest ostentativ trecand prin fata si ca astfel de lucruri incearca sa le gestioneze cat mai discret posibil. El a sustinut ca oamenii cu functii importante trebuie da se dedice problemelor societatii, nu statului la coada.

Ministrul Violeta Alexandru sustine ca Tariceanu nu are dreptate cand spune ca preocuparea celor cu functii nu este statul la coada, afirmatie pe care presedintele Senatului a facut-o pentru a justifica de ce nu a stat si el la aceeasi coada, cu multi alti

oameni, pentru preschimbareapermisului de conducere.

"Pentru mine nu este deloc asa cum spune. In tara in care imi cresc copilul, stau la coada, indiferent de functie. Nu am pasaport de ministru, am stat la coada pentru a imi inscrie fetita la scoala, stau cand este nevoie la coada pentru a rezolva mici incurcaturi administrative si, din aceste experiente, eu una invat foarte multe lucruri cand sunt alaturi de cei care astepta, civilizati, ca si mine", a scris ministrul pentru Consultare Publica si Dialog Civic.

Ea a mai spus ca, in plus, contactul cu oamenii au fost o lectie pentru sedintele de Guvern cand s-au luat deciziile de simplificare in administratie.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

"Coada si, de fapt, contactul cu oamenii avand probleme zilnice, mi-au fost cea mai buna lectie in sedintele echipei guvernamentale cand s-au luat primele decizii de simplificare in administratie, incercand sa reducem cat mai mult, etapa cu etapa, din lungimea cozii. Si acolo unde nu am putut, inca, asa cum ne-am dorit, cand alta solutie chiar nu era, nu m-am lasat pana nu s-au pus cateva scaune in holul din fata usii pentru oamenii care asteptau sa isi rezolve problemele. Si un bidon cu apa", a mai notat ministrul.

Ea a precizat ca este convinsa de faptul ca este antipatica atunci cand afirma ca unora a inceput sa le placa sefia, functia, faptul ca li se deschide usa sa nu cumva sa atinga clanta si, in final, simplul fapt ca se ajunge greu la ei ca si cand ar fi Dumnezei."Se pierde usor contactul cu realitatea cu cat este mai inalta functia publica, dar, in final, tine de noi, de fiecare din noi, sa ne oprim si sa avem puterea sa recunoastem. Daca vrem. Dupa aproape 10 luni de mandat intr-o importanta demnitate publica, simt ca Romania mea este Romania in care si eu sunt tot cetatean, alaturi de concetatenii mei. Asa imi educ si fetita", a mai spus ministrul.

Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu a dat, marti seara, pentru prima data explicatii, la cinci zile dupa ce a fost filmat de News.ro cand intra prin spatele cladirii DRPCIV ocolind coada de aproximativ 1.000 de persoane. El a spus ca a vorbit sa intre la inceputul programului astfel incat sa nu faca un gest ostentativ trecand prin fata si ca astfel de lucruri incearca sa le gestioneze cat mai discret posibil. El a sustinut ca oamenii cu functii importante trebuie da se dedice problemelor societatii, nu statului la coada.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si