Un pacient cu arsuri, internat la Bagdasar Arseni, a fost transportat marți cu o aeronavă militară în Germania
Marți, un pacient cu arsuri, internat la Spitalul Bagdasar-Arseni, este transportat cu o aeronavă militară la un spital din Germania, potrivit Ministerului Apărării Naționale.
Potrivit MApN, ministrul Angel Tîlvăr a aprobat executarea unei misiuni noi umanitare marți, la ora 09:00, din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni.
Pacientul care a suferit arsuri în urma exploziilor de la Crevedia, internat la Spitalul Clinic de Urgenţe „Bagdasar-Arsenie” din Bucureşti, va fi transportat la Spitalul Universitar din Lubeck, Germania.
Aeronava militară a decolat pe ruta Bucureşti-Lubeck
În această dimineață, aeronava militară de tipul C-27 J Spartan, care aparține Forţelor Aeriene Române și este configurată misiunilor medicale, a decolat pe ruta Bucureşti-Lubeck şi retur, potrivit G4Media.ro
Potrivit Ministerului Apărării, acesta a menționat faptul că misiunea este executată la solicitarea şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
Pacientul transportat este monitorizat de echipa medicală, formată din pecialişti ai Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca din Capitală.
De asemenea, un pacient care are arsuri pe 70% din suprafața corpului, internat la Iași, a fost transportat luni la un spital din Germania, cu o aeronavă C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale.
Bilanțul deceselor în urma exploziilor de la Crevedia a ajuns la 5
Marți dimineață, unul dintre civilii care a fost rănit în urma exploziilor de la Crevedia, a decedat.
Este vorba de unul dintre angajații nepalezi ai stației GPL, internat la Bagdasar Arseni.
” În cursul acestei dimineţi, a decedat la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Bagdasar Arseni” Bucureşti încă unul din pacienţii aflaţi în stare foarte gravă de la începutul internării şi care avea un prognostic rezervat. Acesta era de origine nepaleză şi avea arsuri de peste 90% din suprafaţa corporală. Adresăm condoleanţe familiei“ , a
transmis Ministerul Sănătăţii.
Este vorba despre un bărbat, care avea arsuri de peste 90% din suprafața corpului. Este unul dintre cei trei mari arși, care nu a putut fi transferat în străinătate. Acesta avea cu puțin peste 30 de ani.