Un pensionar care ar fi pornit două dintre incendiile majore de pe insula Thassos, arestat
Un bărbat ieșit la pensie, suspectat că a pornit două incendii de vegetație pe insula Thassos, a fost arestat marți, informează keeptalkinggreece.com.
Potrivit autorităților, bărbatul este mai mult ca sigur principalul responsabil pentru nu doar unul, ci pentru două incendii forestiere din aceeași zonă, izbucnite într-o săptămână.
Citeste si: Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în Grecia. La ce să vă așteptați
Pensionarul în vârstă de 65 de ani ar fi fost considerat suspect încă din primul moment, când incendiul a izbucnit în Skala Potamias, pe 10 august, dar și pentru incendiul din aceeași zonă din 2 august.
Marți dimineața, ofițerii de poliție au verificat vehiculul bărbatului și au găsit petarde și materiale inflamabile, potrivit ERT. Pompierii și voluntarii au luptat zile întregi pentru stingerea focului de pe insula Thassos, care ar fi ars aproximativ 4.000 de acri de pădure de pini.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Românii, victimele unor escroci în Grecia. "Numai cu voi, românii păţesc asta!"
Incendiul a fost lichidat în cele din urmă, luni dimineață. Cu toate acestea, pompierii sunt încă în alertă, pentru orice posibilă reaprindere, chiar și după furtuna care a lovit recent insula.
Potrivit ultimelor informații, bărbatul arestat este rezident în Potamia. Până acum, pensionarul nu a mărturisit dacă este vinovat sau nu de izbucnirea incendiilor de vegetație.