In articol:
Accident mortal în orașul Popești Leordeni. O femeie în vârstă de 73 de ani a fost lovită de o mașină și a decedat ulterior la spital, a anunțat Poliția.
Potrivit informațiilor G4Media.ro, șoferul este polițist și se afla în timpul liber atunci când a avut loc accidentul.
A fost deschis dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Conform informațiilor prezentate de Antena 3, femeia se afla pe trecerea de pietoni când a fost lovită de mașina condusă de ofițerul de poliție.
Ce a transmis Poliția rutieră
În comunicatul remis de Poliția rutieră nu se spune nimic despre faptul că victima polițiștului se afla pe trecerea de pietoni:
„La data de 18 august, în jurul orelor 12:19, polițistii orașului Popești Leordeni au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că un pieton a fost lovit, pe o stradă din localitate. La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii orașului Popești Leordeni pentru efectuarea de activități din competență, iar din primele verificări a rezultat faptul că, pe DN4, din Popești Leordeni, un conducător auto ar fi surprins și accidentat o persoană, respectiv
Citeste si: Un șofer care circula cu viteză s-a oprit cu mașina într-un scuar
Potrivit polițiștilor, la fața locului s-a deplasat și un echipaj SMURD, care a acordat primele îngrijiri medicale, iar ulterior a transportat victima la o unitate spitalicească din București, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Din păcate, femeia a decedat la spitalul din București.
„Polițiștii rutieri din Popești s-au deplasat la spitalul unde a fost internată victima, iar din verificări a rezultat faptul că aceasta a decedat. La acest moment, cercetările sunt continuate de către polițiștii din Popești Leordeni în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmărirea penală fiind sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu”, mai precizează Poliția.