In articol:
O elevă în vârstă de 16 ani care ar fi avut asupra sa un cuțit și-a înjunghiat unul dintre dascăli în spate.
Se pare că victima a fost înjunghiată în hemitoracele posterior. Întregul eveniment a avut loc în internatul unității de învățământ, noaptea, iar pedagogul a fost tăiat cu un cuțit.
Profesor înjunghiat de o elevă
Potrivit primelor informații medicale, profesorul se află acum în afara oricărui pericol.
La locul incidentului, autoritățile au reacționat prompt cu o echipă de Terapie Mobilă Intensivă. Investigațiile cu privire la motivele care au fost spatele acestui atac sunt în curs de desfășurare. Instituția școlară cooperează cu autoritățile pentru a afla circumstanțele exacte ale incidentului.
„Luni, 27 noiembrie a.c., in jurul orei 9, polițiștii bihoreni au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, într-un liceu din municipiul Oradea, o elevă ar fi înjunghiat un pedagog.
La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și polițiștii Biroului Siguranță Școlară, iar din primele investigații, a reieșit că, în urma unui conflict spontan, o elevă de 16 ani, din comuna Olcea, ar fi agresat un pedagog, un bărbat, de 41 de ani, din
Evenimentul s-a întâmplat în timp ce eleva se afla în biroul directorului adjunct al unității școlare, unde a fost chemată, împreună cu mama sa, pentru probleme de comportament.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Minora de 16 de ani se află, în prezent, în custodia polițiștilor de investigații criminale bihoreni.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de omor, iar polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru satbilirea împrejurărilor în care a fost comisă fapta și luarea măsurilor legale în consecință.”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Potrivit surselor, eleva ar fi fost surprinsă de supraveghetor cu un băiat azi-noapte în internat, iar astăzi au fost chemați părinții de către director și la această activitate s-ar fi petrecut evenimentul.