In articol:
Datele pe care le avem, explică Ioannidis, indică faptul că este probabil că suprareacționăm sever. „Boala actuală a coronavirusului, Covid-19, a fost numită pandemia secolului. Dar poate fi și un fiasco al secolului ”, scrie Ioannidis într-o opinie publicată într-o revistă științifică de prestigiu, statnews.com.
Citeste si: Date oficiale. Noul bilanț al infecțiilor cu coronavirus în România: 308 cazuri, confirmate
Citeste si: Daciana Sârbu, prima reacție după ce s-a aflat că a divorțat de Victor Ponta: „Mintea mea e...”- wowbiz.ro
Mai exact, susține profesorul John Ioannidis, reacția autorităților pare să fie una prea dură având în vedere efectele coronavirusului.
Mai mult decât atât, susține profesorul John Ioannidis de la Stanford University, sistemul de sănătate nu trebuie să acorde atenție doar coronavirusului. ”Dacă sistemul de sănătate devine copleșit, majoritatea deceselor suplimentare nu se vor datora coronavirusului, ci altor boli și afecțiuni comune, cum ar fi atacuri de cord, accidente vasculare cerebrale, traumatisme, sângerări și altele asemenea, care nu sunt tratate în mod adecvat.
Mai mult, explică specialistul, problema izolării aduce după sine și altele. ” Nu știm cât timp se pot menține măsurile de blocare socială și blocarea fără consecințe majore asupra economiei, societății și sănătății mintale. Pot să apară evoluții imprevizibile, inclusiv criza financiară, tulburările, conflictele civile, războiul și ruperea legăturilor sociale”, a mai explicat el. ”Măsurile draconice au fost adoptate în multe țări. Dacă pandemia se disipează- fie singură, fie din cauza acestor măsuri- distanțarea socială extremă pe termen scurt și blocarea poate fi suportabilă.(...) O rată a decesului la nivelul populației îmbolnăvite de 0,05% este mai mică decât cea a gripei sezoniere. Dacă aceasta este adevărata rată, închiderea lumii cu consecințe sociale și financiare potențial imense poate fi total irațional. Suntem în situația unui elefant atacat de o pisică de casă. Frustrat și încercând să evite pisica, elefantul sare accidental de pe o stâncă și moare”, explică, metaforic, profesorul John Ioannidis.
Coronavirus în România
În România au fost confirmate, până pe 20 martie, 308 infecții cu coronavirus. 31 dintre pacienți au fost declarați vindecați și au fost externați, 22 la Timișoara, 8 la București și unul la Iași. Autoritățile fac apel la populație să se informeze doar din surse oficiale și credibile, mai ales că, acum, există o inflație de știri false cu privire la epidemia de coronavirus.