In articol:
Vineri, 7 mai 2021, un bărbat a fost împușcat în zona capului de un participant la această vânătoare, un pădurar din zonă. Vânătoarea la care participau aceștia se desfășura în zona Beiuș, lângă localitatea Meziad.
Potrivit primelor informaţii, victima respira încă în momentul în care partenerii săi au sunat la 112, pentru a cere ajutor.
Citeste si: Coșmar la o școală gimnazială: o fetiță de clasa a 6-a a deschis focul automat
Bărbatul, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a ajuns în stare critică la Unitatea de primire a Urgenţelor din Spitalul Clinic judeţean Oradea de unde, după investigaţiile de specialitate, a fost dus imediat în sala de operaţie.
Bărbatul a ajuns în comă la spital
" Pacientul a ajuns în comă, în stare critică. Prezintă o plagă împuşcată craniană frontală, traumatism cranio cerebral sever. A intrat în operaţie la Secţia de Neurochirurgie", a declarat pentru BIHOREANUL purtătorul de cuvânt al UPU Bihor, dr. Alexandru Mateoc.
Citeste si: Prezentator de televiziune, împușcat în propria mașină
Vânătoarea nu era una legală
Se pare că vânătoarea nu era una legală, Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S.) nu a eliberat o autorizație pentru această partidă.
Potrivit ofiţerului de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor, Ioana Lascău, apelul la 112 a fost înregistrat vineri la ora 13,24.
"Poliţiştii de la Poliţia municipiului Beiuş au fost sesizaţi în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, prin numărul de urgenţe 112, că într-o pădure de pe raza localităţii bihorene Remetea a avut loc
Reprezentantul IPJ Bihor a mai precizat că la faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Beiuş şi cei ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Bihor, care au efectuat cercetări cu privire la circumstanțele producerii acestui incident.