Eugen Munteanu, 55 de ani, trăia la Acri, Cosenza, împreună cu fratele lui şi un prieten, în condiţii de sărăcie, într-o baracă. Cei trei munceau pe unde apucau şi abia aveau bani. Mâncau de multe ori la o cantină socială.

Veniseră în Italia de câteva luni, lucraseră pentru o firmă din Acri, dar îşi pierduseră serviciul şi nici nu fuseseră plătiţi, fiind victimele exploatării patronului.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Eugen avea mari dureri de dinţi şi s-a hotărât să îi scoată singur. Nu avea bani de dentist şi nu mai suporta durerile. După extracţii românul s-a simţit din ce în ce mai rău. A suferit aşa câteva zile, până când prietenii lui l-au dus la spitalul Beato Angelo, din Acri.

Acolo, Eugen a murit în doar câteva ore. Fusese internat prea târziu, avea septicemie. Corpul lui a fost transferat la Cosenza, pentru autopsie.

Sursă: observator.tv


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si