In articol:
Oamenii care locuiesc în municipiul madrilen Coslada, Spania, au fost, sâmbătă la orele dimineții, martorii unei scene înfiorătoare. Un bărbat în vârstă de 43 de ani, de cetățenie română, s-a baricadat în locuința sa, poziționată pe Calle Príncipes de Espana 15, împreună cu cele două fiice ale sale, amenințând că le va pune capăt zilelor.
Aproape de ora 11 dimineața, în momentul în care oamenii legii spanioli s-au deplasat de urgență la domiciliul românului în vârstă de 43 de ani, acesta s-a baricadat, în apartamentul în care locuia împreună cu familia, fiind împreună cu cele două fiice
Românul a amenințat că-și ucide cele două fiice de 12 și 15 ani
Fiica cea mică a bărbatului, Sara, în vârstă de 12 ani, a reușit să scape de nebunia tatălui său, sărind pe terasa casei de alături, fiind îmbrăcată doar în pijamale. Cea mai mare, Miriam, care sâmbătă a împlinit vârsta de 15 ani, a fost ținută cu forța în casă de tatăl ei până după ora 18.00,
Citeste si: Copaci doborâţi de vânt în mai multe zone ale Capitalei. Vremea a făcut ravagii și în restul țării
După mai bine de șapte ore de negocieri, românul s-a predat, iar Poliția Națională l-a arestat, acuzat, în principiu, de infracțiunile de reținere ilegală, rele tratamente și răpire, pentru care ar putea primi între șase luni și doi ani de închisoare.
La fața locului au intervenit agenții Poliției Naționale, Ambulanța, serviciile de urgență și pompierii. Românul a deschis mai multe butelii cu gaz, iar pompierii au fost nevoiți să pună în funcțiune un sistem de captare a scurgerii de gaz și de prevenire a exploziei clădirii. Toți locuitorii imobilului au fost evacuați și s-au putut întoarce în casele abia după ora 19.00.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Lavrov și-a anulat vizita în Serbia: “Diplomația noastră nu stăpânește încă teleportarea”