Un român, împușcat de polițiștii bulgari. Omul ar fi mers la furat de lemne și încerca să treacă ilegal Dunărea cu căruța
Suspectul care a fost împușcat a supraviețuit și a fost adus la un spital din București. Partenerul său de fărădelegi a rămas în custodia autorităților din Bulgaria.
Un român a fost împușcat de polițiștii din Bulgaria. Incidentul a avut loc joi seara, în jurul orei 19:30, atunci când bărbatul a fost surprins în timp ce încerca să treacă fraudulos Dunărea.
Bărbatul împușcat și un alt individ voiau să fure lemne din Bulgaria.
Au încercat să treacă ilegal Dunărea cu căruța, printr-un loc în care nivelul apei era scăzut, dar au fost observați de către autoritățile din țara vecină.
„În cursul acestei dimineți, în urma schimbului de informații cu omologii bulgari, aceștia ne-au transmis faptul că doi cetățeni români au trecut Dunărea pe un ostrov bulgăresc cu un atelaj hipo, printr-o zonă unde apele fluviului sunt foarte scăzute.
Cei doi bărbați au mers pe ostrovul bulgăresc cu intenția de a sustrage material lemnos, moment în care au fost surprinși de autoritățile bulgare. Între bărbați și autoritățile bulgare a izbucnit un conflict, iar partea bulgară a făcut uz de armă”, a declarat, vineri, inspectorul Stan Raluca, purtător de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.
Bărbatul împușcat a fost dus de urgență la un spital din Capitală
Bărbatul împușcat a fost adus în România și este internat la un spital din București. Pe de altă parte, celălalt suspect a rămas în custodia autorităților din Bulgaria, care fac cercetări în acest caz.
„În prezent, bărbatul rănit se află la o unitate spitalicească din municipiul București. Cel de-al doilea bărbat se află în custodia autorităților bulgare, care cercetează evenimentul. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat”,
a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Giurgiu.