In articol:
Accidentul a avut loc în cursul zilei de sâmbătă, 1 octombrie, pe autostrada A1 Timișoara-Margina, în zona localității Bethausen, la kilometru 451. Șoferul are vârsta de 57 de ani, iar acesta a intrat cu autoturismul sub un TIR.
Citeste si: Zece persoane au fost implicate într-un accident, iar cinci dintre ele au ajuns la spital
„Polițiștii au constatat că un bărbat în vârstă de 57 de ani, a condus un autoturism pe autostrada A1 Deva-Nădlac, sens de mers Timișoara-Margina, iar la kilometrului 451, în localitatea Bethausen din județul Timiș, a intrat în coliziune față-spate cu un autotren, condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani, în urma impactului rezultând doar pagube materiale”, a
Citeste si: Două tramvaie s-au ciocnit la Craiova
„În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul cu numere false de înmatriculare. Totodată, sunt efectuate verificări pentru a se stabili dacă autoturismul era înmatriculat”, a mai transmis IPJ Timiș.
Zece persoane au fost implicate într-un accident, iar cinci dintre ele au ajuns la spital
Cinci persoane, printre care și o minoră, au fost transportate la spital, în urma unui accident din localitatea Feleacu, în care au fost implicate 10 persoane.
"Pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut în comuna Feleacu.
Citeste si: Un român a fost lovit de tren în Germania. Care este starea bărbatului după accidentul grav
Citeste si: Tragedie fără margini în Spania. Un bărbat și-a înjunghiat soția până la deces, apoi s-a izbit de un camion