Un șofer băut a dat cu mașina peste doi agenţi de poliţie care au vrut să-l oprească în trafic
Un bărbat din județul Vaslui, cu o alcoolemie de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, a lovit intenţioat cu maşina doi agenţi de poliţie care au vrut să-l oprească în trafic. Află în ce stare se află acum polițiștii.
Vasluianul în vârstă de 44 de ani se afla băut la volanul mașinii sale în momentul în care a fost oprit de către un echipaj de poliție și unul dintre colegi i-a prezentat bărbatului aparatul etilotest, moment în care, șoferul băut a devenit extrem de recalcitrant și a pornit cu mașina de pe loc, lovindu-i pe polițiști.
”În această seară colegii noştri din cadrul Poliţiei Municipiului Huşi au oprit pentru control un autorism marca Mercedes-Benz. În momentul în care unul dintre colegi s-a prezentat lângă conducătorul auto cu aparatul etilotest, şoferul a devenit recalcitrant lovindu-l pe poliţist după care a demarat în trombă. În momentul demarajului, unul dintre colegii noştri a încercat să-i tragă cheile din contact, acesta fiind lovit la cot de stâlpul maşinii, în timp ce celălalt coleg aflat în proximitatea maşinii a fost luat din plin pe capotă şi ulterior călcat cu roata pe picior”, a transmis, luni seară, Sindicatul Europol.
Poliţiştii anunţă că imediat a fost declanşată acţiunea "NĂVODUL", autoturismul a fost găsit în mai puţin de 30 de minute într-o parcare din Huşi, iar şoferul a fost încătuşat şi condus la sediul Poliţiei.
Ministerul Afacerilor Interne precizează că a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.