Un șofer de 71 de ani a decedat după ce a accidentat mortal un preot motociclist
Un conducător auto, în vârstă de 71 de ani, a decedat, vineri, după ce a accident mortal un motociclist, de 52 de ani, în zona Hanului Lugojana, pe DN 68 A, informează presa locală. Pe motocicletă se afla un preot dintr-o comună timișoreană.
Din primele informații a reieșit că șoferul de 71 de ani care se afla la volanul unui Audi a efectuat o manevră de întoarcere în fața restaurantului Hanul Ana Lugojana fără să vadă că vine o motocicletă.
Motociclistul nu a observat la timp manevra șoferului, iar motocicleta a izbit în plin mașina, potrivit Lugoj Info. Ambele persoane, atât șoferul autoturismului, cât și motocicistul, au decedat pe loc în urma impactului violent.
Motociclistul era preot într-o comună din apropiere
Apelul la 112 a anunțat inițial că cele două victime se aflau pe motocicletă, însă poliția rutieră a elucidat circumstanțele tragediei.
Motoclistul avea 52 de ani și era preot în Luncanii de Jos, comuna Tomești. Șoferul autoturismului Audi era din Lugoj.
Ce a transmis IPJ Timiș
Biroul de presă al poliţiei Timiş a anunţat că bărbatul de 71 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a pătruns pe drumul naţional DN 68 A, ieşind din parcarea unei societăţi comerciale pentru a efectua
o întoarcere şi a intrat în coliziune cu o motocicletă, care circula dinspre Lugoj.