Un șofer de tir a ucis cinci oameni, iar acum refuză să-și ispășească pedeapsa
Un șofer care a ucis o familie întreagă cu tirul, refuză să intre la închisoare. Bărbatul are de plătit milioane bune și de ispășit o pedeapsă, insă a făcut apel ca tribunalul să-și schimbe decizia.
Incidentul în care şi-au pierdut viaţa 5 persoane, printre care şi 2 copii, a avut loc în luna aprilie a anului 2017, la Pădurea Sarului, din Olt. Şoferul a pierdut controlul direcţiei şi a intrat pe contrasens. Tirul a lovit două mașini ce veneau din sens opus. Un autoturism era condus de Mihai Bobobică, în vârstă de 62 de ani, iar celălalt era condus de o tânără de 31 de ani.
Un șofer de tir a ucis cinci oameni, iar acum refuză să-și ispășească pedeapsa
Bărbatul de 62 de ani a ajuns în stare gravă la spital, ulterior încetând din viaţă. Alături de tânăra de 31 de ani de la volan, se afla şi soţul, dar şi cei doi copii, în vârsta de 2 ani, respectiv 4 ani.
Cei doi părinţi au murit pe loc, în timp ce copiii au fost transportaţi la spital în stop cardio-respirator. Medicii s-au luptat pentru viaţa lor până în ultima clipă, însă micuţii au murit.
Autoritățile au stabilit că şoferul de tir circula cu o viteză de 88 kilometri. Bărbatul a depășit cu mult viteza legală din zona în care s-a produs accidentul. A fost judecat pentru ucidere în luna aprilie a anului trecut, primind pedeapsa cu executare pentru tragedia pe care a produs-o.
Valoarea daunelor, pe care bărbatul trebuie să o achiite, este de 3 milioane de euro. Șoferul s-a revoltat și a uimit pe toată lumea când a făcut apel către autorități pentru schimbarea deciziei. Omul nu dorește să intre la închisoare. Verdictul va fi pronunțat pe data de 4 februarie.