In articol:
În jurul orei 15:20, pe data de 10.04.2023, un echipaj din cadrul Serviciului Ordine Publică al Poliției Locale Brăila, aflându-se în patrulare în zona unui loc de joacă pentru copii situat în apropierea blocurilor G 15 – G 16 din cartierul Hipodrom, a observat prezența mai multor adolescenți în incinta parcului, care păreau agitați.
Toți tinerii care se aflau în parcul de joacă au fost legitimați de către oamenii legii, iar în urma verificării zonei, aceștia au descoperit un cuțit tip baionetă, cu lama de 18 centimetri. După efectuarea cercetărilor, polițiștii brăileni au stabilit că arma albă aparținea unui adolescent în vârstă de 16 ani, care a încercat să scape de ea aruncând-o în iarbă în momentul în care a observat prezența echipajului de Poliție.
Citește și: Nou proiect de lege: persoanele care solicită concediu medical vor fi verificate cu poliția la domiciliu
După descoperirea cuțitului cu lama de 18 centimetri, adolescentul în vârstă de 16 ani a fost condus la sediul Poliției Locale Brăila, iar mai apoi a fost predat unui echipaj din cadrul Poliției Municipiului Brăila, pentru a continua cercetările.
Adolescent, prins cu un cuțit de 43 cm asupra lui, lângă un liceu din Brăila. „Scuzele” găsite de tânăr sunt halucinante
Un adolescent din Brăila i-a șocat pe jandarmi, atunci când aceștia au găsit asupra sa un cuțit baionetă. Arma albă avea un scop inedit.
Un tânăr a fost prins având asupra sa un cuțit tip baionetă, de 43 de cm, chiar lângă un liceu din Brăila. Incidentul a avut loc în cursul zilei de marți, în jurul prânzului, în apropierea Colegiului Național „Nicolae Bălcescu” din municipiul Brăila.
La vederea echipajului de poliție, trei adolescenți s-au ascuns în spatele unui container metalic și au devenit agitați.
„Ce li s-a părut suspect jandarmilor aflați în misiune de patrulare? Faptul că, la vederea echipajului, trei adolescenți s-au ascuns în spatele unui container metalic și deveniseră agitați.
Și mai grav este locul unde se aflau: în apropierea Colegiului Național Nicolae Bălcescu din municipiu. Echipajul a interceptat grupul de băieți, iar în urma controlului corporal, asupra unuia dintre adolescenți a fost găsit un cuțit tip baionetă, cu lungimea totală de 43 de centimetri”, au anunțat jandarmii brăileni, citați de obiectivbr.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Adolescentul prins cu cuțitul asupra sa le-a povestit jandarmilor că aștepta un elev al colegiului respectiv, care trebuia să iasă de la cursuri. Cuțitul era și el prezent pentru... „intimidare”.