In articol:
UPDATE. Oamenii legii s-au deplasat la fața locului, acolo unde au văzut că faptele sesizate sunt confirmate.
"În baza sesizării, s-a format o echipă operativă de polițiști, iar alături de specialiști din cadrul Serviciului Criminalistic s-au deplasat în zona indicată pentru efectuarea cercetării la fața locului, constatând că aspectele sesizate se confirmă.
Polițiștii au identificat persoana semnalată ca fiind decedată, stabilind că este vorba despre un tânăr, de 17 ani, din comuna Frata.
Din primele activități investigative, s-a constatat că pe corpul tânărului nu sunt evidențiate urme vizibile de violență, urmând a se stabili cauză exactă a decesului în urma examinării medico-legale", a transmis IPJ Cluj.
În urma divorțului părinților, acesta a rămas cu bunica și cu sora geamănă.
"Copilul nu avea prieteni. Vara, el mergea la mama lui în Germania. Bunica i-a crescut pe copii. Ieri dimineață s-a trezit și s-a dus la școală, dar nu a mai venit acasă", a spus un vecin.
"Era un băiat cuminte. Nu s-a auzit în sat nimic rău despre el. În urmă cu puțin timp a fost plecat în străinătate, la mama lui", a spus un alt vecin, potrivit Antena3.ro
Iată ce se știe până în aceste momente.
Moarte suspectă într-o pădure de lângă Cluj
Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au fost alertați în cursul serii de luni, prin apel la 112, de către o femeie care ar fi raportat că în localitatea Soporu de Câmpie, în proximitatea unei păduri, s-ar afla un tânăr mort.
Autoritățile, împreună cu specialiști din cadrul Serviciului Criminalistic, s-au deplasat la fața locului pentru a efectua cercetări. Acolo, oamenii legii au identificat persoana semnalată de femeie, raportând că este vorba de un tânăr de 17 ani, decedat, din comuna Frata.
Pe corpul tânărului nu au fost observate urme vizibile de violență. Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma unei examinări medico-legale.
El a fost găsit într-o ipostază mai puțin obișnuită, având o pungă pe cap, lipită de gât cu o bandă izolatoare.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă și urmează să fie stabilite circumstanțele în care a avut loc evenimentul macabru.
Tânărul a fost găsit cu o pungă pe cap
Tânărul s-ar fi certat cu familia sa cu care avea o relație mai dificilă. Părinții acestuia ar fi divorțat, iar mama lui ar fi lucrat în străinătate, în Germania. Acum, femeia este așteptată să revină în țară.
Potrivit unor surse, tânărul ar fi suferit de depresie. În ciuda acestui fapt, apropiații spun că era un copil bun cu rezultate academice foarte bune.
Din nefericire, el a fost găsit decedat, după ce s-ar fi sinucis. Tânărul și-ar fi dorit să încheie socotelile cu viața și și-a pus o pungă pe cap, pe care a lipit-o de gât cu o bandă izolatoare pentru a nu mai putea respira.