Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani a informat că un bărbat și concubina acestuia din municipiul Botoșani, au fost reținuți luni pentru 24 de ore, în urma unei percheziții. Cei doi sunt cercetați pentru șantaj, proxenetism și lovire sau alte violențe.

Au șantajat și agresat un bărbat de 48 de ani

Potrivit autorităților, femeia de 25 de ani ar fi practicat prostituția sub supravegherea concubinului ei de 6 luni.

Citește și: Pușcăriașul eliberat după o condamnare de 241 ani de închisoare a spus care e cel mai ciudat lucru descoperit în anul 2023

"Din cercetări, a reieșit faptul că din luna noiembrie 2022 și până în prezent, un tânăr, de 31 de ani, ar fi înlesnit practicarea prostituției de către concubina sa, de 25 de ani și ar fi beneficiat de foloase materiale de pe urma acestei activități.

De asemenea, cei doi, ar fi șantajat și agresat un bărbat, de 48 de ani, în momentul în care au existat neînțelegeri între aceștia, privind serviciile pe care le oferea femeia.", se arată în comunicatul transmis de IPJ Botoșani.

Cei doi vor fi prezentați instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă

În urma percheziției domiciliare la adresa suspecților, au fost ridicate mai multe bunuri care interesează cauza, printre care bani, o armă și o substanță vegetală, cel mai probabil marijuana.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește și: Un român dat în urmărire internațională, arestat în Italia

Cei doi concubini au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca marți să fie prezentați în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Citește și: Incident terifiant într-o gospodărie! Un bărbat și-a ucis, din greșeală, soția cu drujba

De asemenea, în total 20 de persoane au fost conduse la sediul poliției cu mandate de aducere în acest dosar..


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si