Un taximetrist de 29 de ani din Brăila a fost depistat pozitiv cu aparatul DrugTest
Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
Taximetristul s-a ales cu dosar penal după ce testul anti-drog al polițiștilor a arătat faptul că acesta consumase substanțe psihoactive.
S-a întâmplat pe data de 11 iulie, în jurul orelor 18:50, când agenții de la Rutieră au tras pe dreapta un șofer care conducea un autoturism în regim taxi, potrivit publicației locale debraila.ro.
Citeste si: VIDEO| Cocaină de 200.000 de euro descoperită într-un laborator de extragere de la noi din țară
„Luni, 11 iulie a.c., în jurul orei 18:50, polițiști din cadrul Serviciului Rutier, au oprit în trafic un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul, în regim taxi, pe Calea Galați din municipiu. Pe numele său a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.”, potrivit comunicatului emis de reprezentanții IPJ Brăila.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: 3 copile spulberate de un șofer drogat
Șoferul a fost testat cu aparatul Drug Test, iar în urma testării ar fi rezultat consumul de substanțe psihoactive, fiind condus la spital pentru recoltatea de mostre biologice
Bărbatul s-a ales cu dosar penal și, cel mai probabil, va rămâne fără licența de taximetrist.
În timpul unei razii efectuate de polițiștii constănțeni zilele trecute, un tânăr a fost prins drogat la volan, în stațiunea Mamaia.
În speranța că îi va păcăli pe oamenii legii, tânărul a invocat un motiv cel puțin hilar: le-a spus polițiștilor că a luat pastile pentru durerile de măsea, în ciuda faptului că aparatul DrugTest a arătat faptul că individul consumase cannabis și amfetamină.
Citeste si: Patru bărbați din București au fost reținuți de DIICOT, fiind prinși când vindeau droguri