Un TIR cu cherestea a fost lovit de tren în judeţul Suceava
Patru persoane au fost rănite, vineri, după ce un TIR care transporta cherestea a fost lovit de un tren, în judeţul Suceava.
Cei patru răniţi se aflau în tren şi au leziuni uşoare, fiind transportaţi la spital pentru investigaţii suplimentare.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, un TIR încărcat cu cherestea a fost lovit de un tren, în zona comunei Dorneşti, scrie News.
În urma accidentului, patru persoane din tren au fost rănite uşor, fiind evaluate de echipaje SMURD şi SAJ, iar ulterior au fost transportate la spital pentru investigaţii suplimentare.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Şoferul TIR-ului nu a fost rănit, precizează ISU Suceava.
Trenul, format dintr-un singur vagon, circulă pe ruta Suceava-Putna.
ISU Suceava a intervenit cu modulul SMURD, cu autospeciala pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.