In articol:
Primul tramvai Imperio Civitas din Arad are distrugeri după prima zi de când a fost dat în funcțiune. Angajații Companiei de Transport Public (CTP) au constatat că tramvaiul are mâzgâlituri pe interior, tapițeria pătată și gunoaie aruncate sub scaune.
Tramvai distrus în prima zi de probă
Claudiu Godja, directorul CTP Arad, a declarat că distrugerile au avut loc în ziua în care tramvaiul a călătorit 300 de km în probă, iar în el se aflau și călători.
“Mai avem unul primit care se află în probe, iar săptămâna asta îl primim pe al treilea. Restul din lotul achiziţionat de administraţia locală vor sosi de anul viitor”, a spus directorul CTP Arad.
Tramvaiele de la Arad, printre cele mai economice din țară
În luna octombrie, primarul Aradului, Cătălin Bibarț, anunță că primele tramvaie din cele 28 contractate de municipalitate vor intra în funcțiune la finalul acestui an, iar alte două în prima jumătate a anului viitor.
Jumătate din tramvaiele de capacitate medie vor fi vopsite în culorile echipei locale de fotbal, cele de capacitate mare vor rămâne verzi,la fel ca cele șase garnituri puse deja în funcțiune.
Primele garnituri Imperio Civitas produse la Arad au fost cumpărate în urmă cu șapte ani, iar în tot acest timp s-a constatat că au un consum mai mic decât cel declarat inițial și că sunt printre cele mai economice tramvaie.
Citeste si: VIDEO| Un sofer de TIR a semanat groaza in Capitala. Imagini socante