Un turist a provocat revolta oamenilor după ce și-a scrijelit numele lui și al prieenei sale pe Colosseum. El a fost indentificat. În timp ce bărbatul vandaliza zidul, prietena lui îl filma.
Bărbatul, care este din Marea Britanie, a crestat „Ivan+Hayley 23” pe zidul unui dintre cele mai importante clădiri din lume.
Tânărul turist riscă închisoare
Joi, ministrul Culturii din Italia, Gennaro Sangiuliano, a scris pe Twitter că poliția „l-a identificat pe bărbatul care ar fi vinovat de actul absurd comis la Colosseum".
„Un act care a jignit orice om de pe glob care apreciază valoarea arheologiei, a monumentelor și a istoriei", a adăugat Sangiuliano.
Oficialul a confirmat că Ivan și Hayley sunt numele celor doi tineric are apar în filmare. Sangiuliano a mai spus că tânărul ar putea ajunge în instanță.
„Sper ca justiția să-și urmeze cursul, aplicând legea în mod riguros.
Dacă se va ajunge la proces, Ministerul Culturii va apărea ca reclamant", a mai spus ministrul.
Turistul riscă o amendă de până la 15.000 de euro sau chiar și închisoare, mai exact, până la 5 ani în spatele gratiilor. Suspectul ar fi din Marea Britanie.
Ministrul Culturii din Italia a anunțat că pregătește o lege prin care vandalii de monumente vor răspunde dur pentru faptele lor.
Cu toate acestea, vandalizarea monumentelor istorice din Italia nu este o practică nouă, iar în 2020, un turist irlandez și-ar fi scrijelit inițialele pe Colosseum, iar în august 2022 un cuplu american a fost prins trecându-și inițialele pe Arcul lui Augustus, un monument vechi de 2.000
de ani.