Jandarmii din Sibiu au fost alertați în această dimineață cu privire la prezența unui urs în zona Aeroportului Sibiu.

Ce au transmis autoritățile

Autoritățile au transmis că: „În această dimineață, a fost sesizată prezența unui urs în zona Aeroportului.

La fața locului s-a constituit echipa de intervenție formată din reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu, astfel cum este prevăzut în ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr.

81 din 21 iulie 2021- privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Citește și: VIDEO- Porumbeii au băgat spaima în patronii teraselor

Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu s-a deplasat în zona unde a fost sesizată prezența ursului  pentru asigurarea măsurilor de ordine și de protecție.  Jandarmii vor rămâne in zonă pentru a se asigura că pericolul este îndepărtat.
În situația în care este sesizată prezența unui urs, Jandarmeria Sibiu le recomandă cetățenilor să nu se apropie de acesta și să apeleze imediat numărul unic de urgenţă 112.

Citește și: VIDEO- Prezenţa unui urs, semnalată la mai puțin de 10 kilometri de orașul Buzău

În urma semnalării prezenței unui urs în zona Aeroportului Sibiu, polițiștii din cadrul I.P.J. Sibiu acordă sprijin echipei de intervenție pentru asigurarea unui perimetru de siguranță și prevenirea oricăror situații de risc la adresa vieții și sănătății persoanelor”.

Urșii au băgat spaima într-o comună de lângă Buzău. Localnicii sunt terifiați: „Trebuie să ținem ursul de vorbă până vin autoritățile, pentru că suntem nevoiți să le spunem să plimbe ursul!”

Comuna Merei din județul Buzău a fost asaltată de urși. Locuitorii sunt speriați de animalele care se plimbă nestingherite în apropiere de casele lor. Urșii sunt prezenți aproape zilnic, iar oamenii sunt alertați prin mesaje de tipul RO-ALERT.

Urșii care dau târcoale comunei Merei din Buzău au băgat spaima în locuitori. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău continuă să transmită avertizări:  „Evitați zona, stați în case! Nu încercați să vă fotografiați sau să hrăniți animalul. Protejați-vă animalele de companie!”.

Comuna Merei din Buzău, asaltată de urși. Locuitorii sunt terifiați:  „  Trebuie să ținem ursul de vorbă până vin autoritățile, pentru că suntem nevoiți să le spunem să plimbe ursul!”

Locuitorii din Merei sunt tot mai îngrijorați din pricina urșilor. Reacțiile nu au întârziat să apară nici pe Facebook față de lipsa de reacție a autorităților, iar o localnică a scris că:   „Trebuie să ținem ursul de vorbă până vin autoritățile, pentru că suntem nevoiți să le spunem să plimbe ursul!”.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește și:  VIDEO- Prezenţa unui urs, semnalată la mai puțin de 10 kilometri de orașul Buzău

Potrivit  adevarul.ro, ursul s-a perindat mai multe zile la rând, fiind văzut pe dealurile dintre Merei și Unguriu. Încă nu se cunoaște faptul dacă este vorba de mai multe animale, sau doar de același urs.

Citește și:  VIDEO- Laptele de capră, tot mai căutat de români

Citeste si:  10 alimente care scad acidul uric

Citeste si:  Blestemul care a lovit cazul Caracal. Două decese, la interval de câteva luni: „Dincă a aruncat vorbe grele peste noi, să murim în chinuri"- wowbiz.ro

Alt locuitor susține faptul că ursul ar fi trecut și prin satul Ojasca, pe 3 mai 2023. Același urs s-ar fi dus și în alt sat, în Joseni, în jurul orei 20.00. Bărbatul a surprins și filmat animalul care era destul de aproape de gospodăria sa.

Citește și:  Polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor au fost sesizați că mai multe cabaline nu sunt îngrijite corespunzător la Hipodromul Ploiești

Localnicii sunt revoltați de prezența frecventă a urșilor și de lipsa reacției autorităților

Potrivit aceleiași surse, la 24 aprilie a.c.,  un urs a ajuns în satul Valea Puțului, comuna Merei, din Buzău. Acesta a intrat în gospodăria unui localnic, atacându-i animalele. La trei zile după aceea, tot în Valea Puțului, un urs a făcut prăpăd la stupii de albine din zona bisericii. 

Citește și:  VIDEO- Scandal la un adăpost de câini! Un bărbat a fost snopit în bătaie de un angajat

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

O altă localnică susține că ursul ar fi atacat și o turmă din extravilanul satului Valea Puțului: „  Pe 27 aprilie, ursul a alergat oile care erau la păscut în Valea Puțului, urs care de câteva zile tot apare în zonă”.

Citeste si:  Motivul pentru care Dana Nălbaru s-a despărțit de bărbatul cu care se iubea. Adevărul despre separarea lor a ieșit la iveală- kfetele.ro

Citeste si:  Ce era, de fapt, "fantoma mortii" de la ceremonia de incoronare a regelui Charles al III-lea- radioimpuls.ro

Citește și:  Descoperire inedită a unor bucureșteni după ce au luat două pisici de pe marginea drumului

De asemenea, același urs fusese văzut cu o seară înainte între Gura Sărății și satul Monteoru, în jurul orei 3.00, unde a ucis nouă capre. Animalul a dat iama și într-un țarc cu ovine din satul Mierea, comuna Vernești.

Citește și:  VIDEO- Meniurile cu canabis au ajuns un deliciu pentru patrupezi


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si