Un zbor de la Viena către București a fost anulat din cauza unui român. Poliția a intervenit, iar bărbatul a fost escortat
Un zbor ar fi trebuit să pornească marți, 25 iulie 2023, din Viena spre București, însă, unul dintre pasageri nu avea bilet. Călătorul român a fost luat de echipajul de zbor și predat autorităților.
Avionul Austrian Airlines (AUA) nu a mai reușit să zboare marți, 25 iulie, după din Viena la București, după ce un pasager român nu avea bilet de zbor.
Cetățean român, luat pe sus de poliție înainte de zborul de la Viena
Bărbatul a fost luat de la bord de echipajul de zbor, care l-a predat autorităților, potrivit stiridiaspora.ro.
„La poartă, cetățeanul român a fost predat autorităților. El nu a opus rezistență în fața polițiștilor", a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Raimund Schwaiglehner, pentru PULS 24.
Românul a fost supus unui control, însă, acesta nu avea antecedente penale, potrivit autorităților.
„În urma incidentului, întreaga aeronavă a fost supusă unui control de securitate amănunțit de către personalul aeroportului și polițiști. Un proces standard care se desfășoară întotdeauna atunci când autoritățile sunt implicate”, a continuat Raimund Schwaigerlehner în legătură cu escortarea românilor.
„Nu a existat niciodată vreun pericol pentru că bărbatul a trecut anterior prin controlul securitate”,
a mai spus spus purtătorul de cuvânt al companiei aeriene.
Pasagerii nu au mai putut să decoleze. Zborul a fost anulat
Raimund Schwaigerlehner a mai explicat că, momentan, autoritățile nu au reușit să înțeleagă cum românul de 35 de ani a trecut de controlul aeroportului fără bilet, iar aceștia cercetează în continuare.
Controlul riguros a împiedicat aeronava să mai decoleze marți seara. Cu toate acestea, pasagerii au fost preluați de o altă aeronavă miercuri dimineață.
AUA a anunțat că toată lumea a reușit să ajungă la București.