Close sidebar
Close sidebar

Unde lovesc ninsorile de sărbători! Ce anunţă meteorologii pentru sfârşitul anului şi în ce regiuni avem ger cumplit

Doar cei care vor ajunge la munte şi în nordul ţării se vor bucura de sărbători cu zăpadă, în restul regiunilor fiind aşteptate zile călduroase la sfârşit de an. Acestea sunt previziunile specialiştilor pentru Crăciun şi Revelion

M.C.B.,


DISTRIBUIE
acest articol

Vorbim la acest moment de abateri termice pozitive, uşor mai ridicate decât ceea ce ar fi normal pentru ultima săptămână a lunii decembrie. La nivelul întregii ţări, cu cele mai ridicate valori vor fi în partea de vest şi nord-vest a ţării, iar în ceea ce priveşte cantităţile de precipitaţii avem valori apropiate de norme şi chiar uşor deficitare în partea de sud-est. Zile uşor mai reci, cu abateri termice negative, aşa cum se întâmplă în această primă săptămână, asociate şi cu un regim de precipitaţii care să înregistreze în partea de vest posibil cantităţi peste norme şi în restul ţării normale sau uşor deficitare, vor exista pe parcursul lunii", a declarat Elena Mateescu, director ANM, într-o intervenţie la RTV.

Luna de început a iernii, decembrie, se caracterizează printr-o gamă variată de fenomene meteorologice: ninsoare care asociată cu intensificări ale vântului determină producerea viscolului, fenomen ce se produce cel mai des în Câmpia Munteniei, în Dobrogea şi în estul Moldovei; ceaţă persistentă, mai ales în zonele de câmpie şi în depresiuni si mai rar, lapoviţă şi ploaie.

O influenţă deosebită asupra ţării noastre încep să aibă din această lună dorsala anticiclonului est-european, care se extinde deasupra sud-estului Europei şi, într-o oarecare măsură, ciclonii mediteraneeni. Temperatura aerului marchează o scădere, în medie, cu 4 – 6ºC faţă de ultima lună de toamnă.

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

În zonele montane, mediile de temperatură a aerului ating valori de -6 … -4ºC, cu extindere mare în Carpaţii Orientali, dar şi în cei Meridionali unde, la altitudinile cele mai mari, coboară sub -6ºC.

Invaziile maselor de aer rece continental polar sau arctic determină ca adesea nopţile să fie deosebit de geroase.

Temperatura maximă absolută a lunii decembrie în România este 23,4ºC şi a fost înregistrată la Câmpina în data de 5 decembrie 1985. La Bucureşti, maxima absolută este de 20,8 ºC înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret, în data de 3 decembrie 1903. Regimul precipitaţiilor este caracterizat de cantităţi medii lunare mai ridicate în partea vestică a ţării ca urmare a aportului de aer umed venit dinspre Mediterană şi mai scăzute, în medie cu 10 – 20 l/m2, în cea estică.

 

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI