Un centru de vaccinare a fost amenajat în Gara de Nord din Capitală, acesta utilizând vaccinul Johnson&Johnson, cu o singură doză, a anunțat ministrul Transporturilor Cătălin Drulă.

„Hai cu mic, cu mare, în gară, la vaccinare. OK, recunosc. Nu mă pricep la poezii și nici mici nu sunt la noul cabinet de vaccinare împotriva COVID-19, care s-a deschis în această dimineață în Gara de Nord. Dar un lucru e cert: o vacanță la mare, de pildă, merge de minune cu un vaccin.

Simplu, comod, în drum către orice destinație, o singură doză cu vaccinul Johnson & Johnson”, a scris ministrul, pe Facebook.

Centru de vaccinare de la Aeroportul Internațional Henri Coandă București

Cabinetul de vaccinare este amplasat în zona publică a aeroportului, între aerogara de plecări și cea de sosiri, și dispune de toate dotările și facilitățile necesare aferente fiecărui punct din circuitul special creat în acest scop: zona de recepție, triaj medical, zona de administrare a vaccinului, zona de supraveghere post-vaccinare.
Pentru v accinare este folosit serul Janssen produs de Johnson & Johnson, administrarea vaccinului făcându-se în doză unică. Persoanele vaccinate primesc pe loc dovada imunizării.

„Deschiderea acestui cabinet de vaccinare în aeroport reprezintă o facilitate pe care o punem la dispoziția tuturor celor care doresc să se imunizeze împotriva acestui virus. Ne alăturăm, astfel, campaniei naționale de vaccinare și susținem toate demersurile menite să stopeze această pandemie ale cărei efecte în transportul aerian au fost dramatice.

Vaccinarea permite deja fiecăruia dintre noi să călătorească din nou în siguranță. Salariați ai CNAB vor lucra non-stop pentru îndeplinirea acestui obiectiv.” – a declarat Cosmin Cătălin Peșteșan, Directorul General al Companiei Naționale Aeroporturi București.
În cadrul Cabinetului de Vaccinare se pot imuniza pesoanele adulte cu cetățenie română, precum și cetățenii străini cu rezidență în România.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie bolnavă de Covid-19 care se trata acasă a fost găsită moartă

Puncte de vaccinare cu Johnson & Johnson în România

Unde poti sa faci vaccinul COVID-19 de la Johnson&Johnson

Unde poti sa faci vaccinul COVID-19 de la Johnson&Johnson


18 Centre de vaccinare

Centrul CAEX Bacău, județul Bacău;
Căminul Cultural Parincea, județul Bacău;
Centrul City Mall Sector 4, București;
Centrul ENEL Călărași, județul Călărași;
Centrul Pavilion Expozițional Constanța, județul Constanța;
Centrul de zi Arlechino Târgoviște, județul Dâmbovița;
Centrul Sala Polivalentă C3 Craiova, județul Dolj;
Centrul Baza Sportivă Siderurgistul Galați, județul Galați;
Centrul Sala de sport Școala generală Nr.12 Tîrgu Jiu, județul Gorj;
Centrul Restaurant Jigodin Miercurea Ciuc, județul Harghita;
Complex hotelier Amara Ialomița, județul Ialomița;
Centrul Sala de Sport Chitila, județul Ilfov;
Centrul Sala de Sport Sovata, județul Mureș;
Centrul Cercul Militar Zalău, județul Sălaj;
Centrul Iulius Mall Suceava, județul Suceava;
Centrul Fundația Județeană pentru Tineret Timiș- Timișoara, județul Timiș;
Centrul Liceul agricol ”Nicolae Cornățeanu” Tulcea, județul Tulcea;
Centrul Sala de sport Liceul Sanitar ”Antim Ivireanu” Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea;

Citeste si: Bilanțul COVID-19 a explodat în România. 15.000 de cazuri noi, cel mai mare număr de la începutul pandemiei

4 Centre Drive-Thru:

Drive-Thru parcare Era Shopping Park Oradea, județul Bihor;
Drive-Thru Centrul Modular Piața ”Emanuil Gojdu” Oradea, județul Bihor;
Drive-Thru Shopping City Deva, județul Hunedoara;
Drive-Thru parcare Parcul Tineretului Slatina, județul Olt;

4 locații- Maratonul Vaccinării:

Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, județul Harghita;
Teatrul Național din Municipiul Caracal, județul Olt;
Zalău Value Centre, județul Sălaj;
Centrul CRAFT Timișoara, județul Timiș.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Vaccinul Janssen al companiei Johnson & Johnson este administrat și în cabinetele medicilor de familie care au dorit să se implice în campania de vaccinare împotriva COVID-19.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si