In articol:
- Cum afli secția la care votezi pentru alegerile prezidențiale din 2024?
- Votul la alegerile prezidențiale 2024 pentru cei aflați în localitatea de domiciliu
- Excepții pentru cei din alte localități
- Candidații la alegerile prezidențiale din 2024
- Cum arată de buletinul de vot la alegerile prezidențiale din 2024
Conform reglementărilor, alegătorii pot vota:
- Pe listele permanente, la secția de votare unde sunt arondați conform domiciliului sau reședinței.
- Pe liste suplimentare, dacă se află într-o altă localitate decât cea de domiciliu.
Cum afli secția la care votezi pentru alegerile prezidențiale din 2024?
Pentru a identifica secția de votare unde sunteți înscris pe listele permanente, trebuie să accesați platforma oficială pusă la dispoziție de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), disponibilă la adresa: www.registrulelectoral.ro.
- Accesați site-ul www.registrulelectoral.ro.
- Introduceți CNP-ul și numele de familie în câmpurile dedicate.
- Selectați tipul de alegeri – în acest caz, alegeri prezidențiale 2024.
- Apăsați butonul „Caută”.
Imediat, veți putea vedea:
- Secția de votare unde sunteți arondat.
- Adresa completă a secției.
- O hartă interactivă care vă arată locația exactă.
Votul la alegerile prezidențiale 2024 pentru cei aflați în localitatea de domiciliu
Dacă sunteți în localitatea de domiciliu sau reședință, votul este permis doar la secția unde sunteți arondat. De exemplu:
Dacă aveți domiciliul în Iași, trebuie să mergeți la secția din circumscripția corespunzătoare adresei din buletin.
Dacă locuiți în București, puteți vota doar în sectorul aferent domiciliului.
Citește și: Poți vota în alt sector la alegerile prezidențiale 2024 dacă ai adresa din buletin în București?
Excepții pentru cei din alte localități
Dacă în ziua alegerilor vă aflați în altă localitate decât cea de domiciliu, puteți vota la orice secție din acea localitate, urmând să fiți înscris pe listele suplimentare. De exemplu:
Dacă aveți domiciliul în Buzău, dar vă aflați în Brașov, veți vota la orice secție din Brașov, fiind trecut pe listele suplimentare.
Candidații la alegerile prezidențiale din 2024
Pe buletinele de vot sunt înscriși 14 candidați, inclusiv lideri ai principalelor partide politice, dar și independenți.
- Elena Lasconi – Unirea Salvați România (USR)
- George Simion – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)
- Marcel Ciolacu – Partidul Social Democrat (PSD)
- Nicolae Ciucă – Partidul Național Liberal (PNL)
- Hunor Kelemen – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR)
- Mircea Geoană – candidat independent
- Ana Birchall – candidat independent
- Alexandra Beatrice Bertalan-Păcuraru – Alternativa pentru Demnitate Națională
- Sebastian-Constantin Popescu – Partidul Noua Românie
- Ludovic Orban – Forța Dreptei (s-a retras din cursa electorală)
- Călin Georgescu – candidat independent
- Cristian Diaconescu – candidat independent
- Cristian-Vasile Terheș – Partidul Național Conservator Român
- Silviu Predoiu – Partidul Liga Acțiunii Naționale
Cum arată de buletinul de vot la alegerile prezidențiale din 2024
Consultă mai jos buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024, Turul I: