În urma inflației ridicate din Ungaria, Guvernul a creat 20 de categorii pentru alimentele de bază, iar, în fiecare săptămână, retailerii trebuie aplice o reducere asupra uneia dintre acestea de cel puțin 10% față de cel mai mic preț din ultimele 30 de zile. Printre alimente se numără: carnea de pasăre, brânza, pâine, produse de patiserie, legume, fructe și mezeluri.
Guvernul obligă retailerii să ofere promoții în magazine din cauza inflației
Noile măsuri în privința promoțiilor vor intra în vigoare cel târziu la începutul lunii iulie.
Așadar, prin acest intermediu, prețurile vor fi mai stricte, ceea ce ar putea duce la aglomerații în magazine.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alexandra Szentkiralyi, a informat că măsurile sunt în curs de desfășurare, iar promoțiile obligatorii vor afecta magazinele mari, iar măsura nu se va aplica în magazinele mici.
Citește și: VIDEO- Inflația a scăzut, dar prețurile continuă să crească
Potrivit ultimelor cifre, alimentele s-au scumpit cu 43% în luna martie, în Ungaria.
În același timp, șeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, Gergely Gulyas, a declarat că este imposibil de cunoaște situația inflației de la sfârșitul anului. Chiar și așa, mai multe analize sugerează că inflația va crește cu 1-2-3%.
Citește și: Profesorii ies în stradă și amenință cu greva generală
Ungaria este țara cu una dintre cele mai mari rate ale inflației, de peste 25%. Astfel, inflația anuală s-a temperat pentru a doua lună consecutiv în martie, menținându-se la 25,2%.
Citește și: VIDEO- A început plafonarea RCA de astăzi. Cât vor plăti șoferii în raport cu noile tarife RCA, plafonate la nivelul lunii februarie
Inflația a scăzut, dar prețurile continuă să crească
Rata inflației în România a ajuns la 14,5% în luna martie, conform INS, însă, prețurile continuă să crească, iar unele alimente s-au scumpit chiar și cu 60%.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Institutul Național de Statistică a anunțat că rata inflației pentru luna martie este de 14,5%, însă, chiar și așa, există și produse care continuă să se scumpească.
Prețul zahărului a crescut cu 61%.
Comparativ cu martie 2022, în martie 2023 rata inflației a ajuns la 14,5%, iar față de ianuarie 2023, a scăzut cu un procent, când era 15,5%.
Citește și: VIDEO- A început plafonarea RCA de astăzi. Cât vor plăti șoferii în raport cu noile tarife RCA, plafonate la nivelul lunii februarie
Institutul Național de Statistică a anunțat printr-un comunicat că rata inflației a crescut cu 14% într-un an, iar inflația s-a mărit cu 2,3% în ultimele patru luni.
În același timp, rata inflației din martie 2023 comparativ cu decembrie 2022 este de 2,3%.
Citește și: VIDEO- Guvernul a aprobat proiectul de plafonare a tarifelor RCA
Citeste si: „Tot nr. 1 sunt peste toți”. Prima reacție a lui Florin Salam, după ce a fost dat afară de la o nuntă, deoarece nu cânta nimic de trei ore- kanald.ro
Citeste si: Femeia cu care Dinu Maxer ar fi înlocuit-o pe Deea!: „Seamănă mult cu Nicoleta Luciu”. Cine i-ar fi dat de gol- wowbiz.ro
Chiar și așa, prețul alimentelor este în continuă ascensiune, iat zahărul, untul, cartofii, făina, carnea sau uleiul sunt în topul scumpirilor.
Rata inflației pe luna martie 2023 este de 14,5%
INS a anunțat că: „ Indicele preţurilor de consum în luna martie 2023 comparativ cu luna februarie 2023 este 101,01%.
Rata inflaţiei de la începutul anului (martie 2023 comparativ cu decembrie 2022) este 2,3%.
Citește și: VIDEO- Românii fac cumpărături cu porția pentru Paștele acesta
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2023 comparativ cu luna martie 2022 este 14,5%.
Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2022 – martie 2023) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2021 – martie 2022) este 15,3%”.
Și mărfurile alimentare s-au scumpit cu 21,5%, cele alimentare cu 11%, iar serviciile cu 10,8%.
Citește și: VIDEO- Buna Vestire vine cu prețuri piperate la pește
Analiștii se așteaptă la o scădere a inflației pentru lunile următoare, pentru ca la sfârșitul anului, rata inflației să scadă de la două cifre, la una.
Potrivit ziarulunirea.ro, luna trecută, alimentele care au urcat în topul scumpirilor au fost zahărul, care a crescut cu 63%, untul- 45%, făina- 27%, cartofi- 35%, ulei- 30%, gaze- 42%, energia electrică- 27%.
Citește și: VIDEO- Prețul cepei a explodat! A crescut cu 300% din 2019 până în prezent
Acest Paște a devenit cel mai scump din ultimii ani.