Parlamentul ungar a votat miercuri prelungirea până la 1 noiembrie a stării de urgenţă instituite din cauza războiului din Ucraina, transmite agenția oficială de presă MTI.
Citeste si: RăzboiuIl din Ucraina ucide sute de copii la mii de kilometri distanță
Legea privind ordinea juridică specială, extinsă pentru a include situaţiile de catastrofă umanitară sau război într-o ţară vecină cu Ungaria, a fost aprobată cu prioritate, cu 116 voturi pentru şi 43 împotrivă, informează Agerpres.
De ce a prelungit Ungaria starea de urgență până în noiembrie
Scopul său este să pună la dispoziţia guvernului toate instrumentele necesare pentru a ajuta persoane refugiate din cauza războiului şi a proteja ţara de efectele economice nefavorabile ale conflictului, precizează MTI.
Pe 24 mai, prim-ministrul Viktor Oban a anunţat că guvernul ungar declară starea de urgenţă începând de la miezul nopţii, din cauza conflictului armat dintr-o ţară vecină.
Citeste si: Ministrul de Externe al Ungariei consideră că Zelenski are "probleme mentale"
Vorbind la câteva ore după ce parlamentul amendase Constituţia stabilind că o astfel măsură poată fi luată în situaţie de conflict armat, război sau dezastru umanitar într-o ţară vecină, Orban a declarat că războiul din Ucraina prezintă un pericol constant pentru „Ungaria, siguranţa noastră fizică, aprovizionarea cu energie şi siguranţa financiară a familiilor şi economiei”.
Noi atacuri din Ungaria la adresa Ucrainei
Ministrul maghiar al afacerilor externe și al comerțului, Peter Szijjarto, afirmă că este de acord cu opinia Președintelui Adunării Naționale a Ungariei, Laszlo Kover, cu privire la problemele de sănătate mintală ale președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit agenției TASS.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Rușii atacă puternic în Munții Carpați. Mai multe rachete de croazieră au lovit ținte strategice
Doar așa s-ar putea explica atacurile lui Zelenski asupra liderilor străini, consideră șeful diplomației maghiare.
Peter Szijjarto și-a exprimat această opinie jignitoare la adresa lui Zelenski pe pagina sa de Facebook.
Ungaria, singura țară în stare de urgență din cauza războiului lui Putin
Guvernul din Ungaria a anunțat starea de urgenţă în data de 25 mai din cauza conflictului armat dintr-o ţară vecină, după cum a precizat atunci prim-ministrul Viktor Orban prin intermediul unui mesaj video pe Facebook.
Citeste si: România, amenințată de la Moscova cu bomba Satan 2
Făcând aceste precizări la doar câteva ore după ce parlamentul ungar a amendat Constituţia stabilind că o astfel de măsură poate fi adoptată în situație de conflict armat, război sau dezastru umanitar într-o ţară vecină, Orban a declarat că războiul din Ucraina prezintă un pericol constant pentru „Ungaria, siguranţa noastră fizică, aprovizionarea cu energie şi siguranţa financiară a familiilor şi economiei”.
Citeste si: Război în Ucraina: Campania militară a Rusiei a intrat în cea mai activă fază
„Guvernul învestit astăzi a început să lucreze imediat Având în vedere războiul dintr-o ţară vecină, nu am pierdut nicio singură secundă. Un război căruia nu îi vedem sfârşitul deocamdată”, a declarat Orban.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro