Asociația Energia Inteligentă a transmis că potrivit legii 357/2022, s-a stabilit că, începând cu 1 aprilie 2023 se vor majora tarifele de transport și distribuție de gaze și de energie electrică. Potrivit AEI, chiar dacă oficial se prezintă că aceste schimbări nu vor afecta consumatorii, în realitate, unii consumatori vor avea parte de prețuri mai mari.

Facturi mai mari la Hidroelectrica pentru unii consumatori, de la 1 aprilie

Consumatorii Hidroelectrica, cărora le-au expirat, în martie 2023, contractele de furnizare energie electrică au fost notificați că li s-au prelungit contractele, potrivit Asociației. Cu toate acestea, noile contracte vin cu prețuri majorate pentru energia electrică cu 12%, la care se includ tarifele de distribuție, conform AEI. Dar, consumatorii care nu au primit nicio notificare, li s-a prelungit „automat” contractul fără vreo majorare de preț.

Citește și: VIDEO- Facturile de regularizare a consumul de energie electrică îi sperie pe români

Astfel, AEI mai spune că, cei care au primit notificările de la Hidroelectrica, au o creștere la preț atât la energia marfă, cât și la tarifele de transport și distribuție, de la 1 aprilie 2023.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Un șofer a murit după ce a virat la stânga prin fața tramvaiului, în București. Vatmanul ar fi consumat substanțe psihoactive- wowbiz.ro

AEI a mai explicat că, în cazul în care, consumul de energie lunar este sub 100 kWh, indiferent cât este majorarea realizată, se va achita prețul plafonat de 0,68 lei/kWh cu TVA inclus.  În cazul în care consumul de energie lunar este sub 255 kWh, indiferent de majorarea realizată, se va achita prețul plafonat de 0,8 lei/kWh cu TVA inclus.

Citește și: VIDEO- Vouchere pentru electrocasnice 2023- Programul Rabla ar putea suferi modificări

Consumatorii care nu au primit notificare de la Hidroelectrica au primit o prelungire „automată” a contractului, nu vor avea parte de creșteri de prețuri pentru energia marfă, de la 1 aprilie 2023, ci doar cu o creștere de preț urmare a creșterii tarifelor de transport și distribuție.

Mesajul companiei Hidroelectrica

Compania Hidroelectrica a menționat că prețul energiei active nu s-a mărit, ci doar tarifele de distribuție: „Hidroelectrica NU mărește prețul energiei active pentru consumatorul final, acesta rămânând cel din oferta curenta, respectiv 0,28 lei/kWh pentru clienții casnici (valabil pentru un an de la data semnării contractului). Creșterile de tarif sunt rezultatul modificării tarifelor de distribuție începând cu 1 Aprilie 2023”.

Citește și: Au început regularizările la facturi! Mai mulți români s-au trezit cu mii de lei de plată, iar alții, cu factura pe minus

Citește și: VIDEO- Compania Hidroelectrica a fost amendată pentru întârzierea facturilor

Citește și: Cum poți să nu îți plătești facturile la gaze și curent. Ce condiții trebuie să îndeplinești


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si