Uniunea Europeană pregăteşte un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei ca răspuns la invadarea Ucrainei de acum peste două luni, pe care Moscova o numeşte o operaţiune militară specială.

Uniunea Europeană înclină spre interzicerea importurilor de petrol din Rusia până la sfârşitul anului

Totodată, este de aşteptat ca pachetul să vizeze petrolul rusesc, băncile din Rusia şi Belarus, dar şi mai multe persoane şi companii.

În acest caz, Comisia, care coordonează răspunsul UE, a purtat discuţii cu grupuri mici de ţări ale UE şi va urmări să-şi consolideze planul de sancţiuni în timp util pentru o întâlnire a ambasadorilor UE care va avea loc miercuri, la Bruxelles.

Citeste si: Ucraina a atacat din nou Insula Şerpilor. Mai multe sisteme antiaeriene au fost distruse

De asemenea, miniştrii energiei din UE urmează să se întâlnească luni, în capitala Belgiei, pentru a discuta această problemă.

Diplomaţii UE au precizat că, unele ţări din UE vor reuşi să înceteze utilizarea petrolului rusesc înainte de sfârşitul anului 2022, dar altele, în special membrii mai sudici, sunt îngrijoraţi de impactul asupra preţurilor.

Germania, unul dintre cei mai mari cumpărători de petrol rusesc, pare să fie dispusă să accepte termenul limită de la sfârşitul anului 2022, au spus diplomaţii, dar ţări precum Austria, Ungaria, Italia şi Slovacia au rezerve.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Un șofer a murit după ce a virat la stânga prin fața tramvaiului, în București. Vatmanul ar fi consumat substanțe psihoactive- wowbiz.ro

Uniunea Europeană dorește interzicerea importurilor de petrol rusesc până la sfârşitul anului

Uniunea Europeană dorește interzicerea importurilor de petrol rusesc până la sfârşitul anului

[Sursa foto: PixaBay]

Citeste si: Președintele ucrainean Volodimir Zelenski: „În Donbas, ocupanţii fac tot posibilul pentru a elimina orice viaţă din acest teritoriu''

Un consilier al cancelarului Olaf Scholz a declarat că Germania sprijină o interdicţie a UE asupra importurilor de petrol rusesc, dar are nevoie de câteva luni pentru a asigura alternative.

”Solicităm o perioadă considerată de încetinire”, a declarat Joerg Kukies, citat de Financial Times.

”Vrem să nu mai cumpărăm petrol rusesc, dar avem nevoie de puţin timp pentru a ne asigura că putem introduce alte surse de petrol în ţara noastră”.

Kukies a afimat că Germania doreşte să se asigure că o rafinărie din Schwedt, nord-estul Germaniei, operată de compania petrolieră de stat rusă Rosneft, poate fi aprovizionată cu petrol non-rus adus de cisterne la Rostock, pe Marea Baltică.

Citeste si: Prima doamnă a Statelor Unite ale Americii Jill Biden va veni în România

Pe de altă parte, unele ţări din UE au optat pentru un plafon la preţul pe care sunt dispuşi să-l plătească pentru petrolul rusesc. Însă, aceste ţări ar fi nevoite să plătească preţuri mai mari pentru aprovizionarea din altă parte.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si