Un băiețel în vârstă de trei ani din Cipru, provenit dintr-o familie de ruși, a fost transportat cu avionul de urgență în Grecia pentru o intervenție chirurgicală pe inimă, după ce medicii din Germania au refuzat să-l opereze, pe motivul că părinții lui nu erau vaccinați împotriva COVID-19.
Copilul, care a rămas sub protecția anonimatului, a fost internat cu o boală cardiacă gravă. Deoarece spitalele din Cipru nu au putut efectua intervenția chirurgicală necesară, ministerul sănătății de pe insulă a aranjat ca minorul să fie transporat cu o ambulanță aeriană în Germania joia trecută.
Totodată, cu o zi înainte, spitalul din Frankfurt a informat că intervenția nu va fi efectuată, deoarece părinții copilului nu erau vaccinați împotriva SARS-CoV-2.
Cipru a sugerat că băiatul ar putea fi însoțit de un tutore legal în locul părinților săi, dar această sugestie a fost respinsă.
Citeste si: Fondatorul brandului Anonymous, Valentin Gherebe, a fost găsit mort în locuința sa din Capitală. Oamenii legii au deschis o anchetă de proporții
Fiecare spital din Germania are propriile restricții anti-COVID
Un oficial german al Ministerului Sănătății a precizat că nu există nicio regulă care să spună că spitalele nu pot trata persoanele nevaccinate, cu atât mai puțin copiii ai căror părinți nu sunt vaccinați. Acesta a menționat însă că fiecare spital are propriile restricții și își face propriile aranjamente cu pacienții.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
„Politicile de sănătate – inclusiv politicile de vaccinare – și implementarea lor concretă sunt responsabilitatea statelor membre, nu a Comisiei”, a declarat un purtător de cuvânt al departamentului de sănătate al Comisiei Europene.
Autoritățile din Cipru au încercat să obțină centre medicale specializate din Regatul Unit și Israel pentru a efectua operația, dar au fost respinse din același motiv invocat de Germania.
În plus, băiatul în vârstă de 3 ani a fost transportat cu avionul în Grecia sâmbătă și va fi operat într-un spital privat din Atena, potrivit directorului general al ministerului cipriot al Sănătății, Christina Yiannaki.
Părinții au fost vaccinați împotriva SARS-CoV-2 joi, dar totuși va fi necesar să aștepte șase săptămâni înainte de a fi acceptați de spitalele străine, iar copilul trebuie operat de urgență.
„Știu că pacienții nevaccinați sunt internați în spitalele din Germania”, a declarat tatăl copilului, Alexey Matveev, cetățean de origine rusă care locuiește în Cipru. „Nu știam că trebuie să fiu vaccinat pentru ca copilul meu să fie operat în acel spital. Dacă aș fi știut bineînțeles că aș fi făcut-o... Sunt sănătos și nu am vrut să fiu vaccinat. Mi se pare nepotrivit ca cineva care este sănătos să fie vaccinat."
Yiannaki a mărturisit că părinții au fost informați din timp cu privire la necesitatea vaccinării.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Citeste si: Un hacker din România a sustras 6.500 de euro de la o fundație caritabilă, în Italia. Banii trebuiau să ajute la îngrijirea copiilor
Băiatul a mai fost operat o dată în vara lui 2021
Reprezentanții din Cipru au declarat că au sugerat părinților să primească vaccinul J&J în doză unică, pentru a accelera procesul, dar au refuzat.
Matveev a respins această afirmație și a spus că au primit vaccinul Pfizer la sfatul centrului medical german.
Băiețelul a mai suferit o intervenție chirurgicală în vară, dar atunci a fost nevoie doar de un test PCR pentru ca părinții să-l însoțească, conform Avraam Elia, directorul clinicii de pediatrie din spitalul Makarios, unde copilul a fost internat. Autoritățile cipriote au spus că i-au avertizat pe părinți că regulile se pot schimba și că vaccinarea ar putea fi necesară, conform Politico.
Citeste si: O fetiță româncă de 9 ani a fost agresată de tatăl vitreg, în Italia. Explicațiile uluitoare ale bărbatului