In articol:
Am putea spune că viața bate filmul pentru unul dintre cei mai căutați oameni din Marea Britanie.
Un fugar, dat în urmărire în urmă cu aproape trei decenii, a ajuns acum în custodia oamenilor legii pentru faptele comise în anii 90.
Citește și: Este decizia momentului! Cătălin Cherecheș va fi adus în România de o escortă a Poliției Române
A fost prins cel mai căutat fugar din Marea Britanie
Vorbim despre Richard Burrows, un bărbat în vârstă de 80 de ani, care a fost prins de polițiștii britanici, după ce a aterizat pe aeroportul din Marea Britanie. Fugarul se întorcea din Thailanda în momentul în care a fost prins.
Pe numele său, încă din 1997, oamenii legii din Cheshire au emis un mandat de urmărire, după ce bărbatul nu s-a prezentat la tribunalul Chester Crown.
Și iată că acum, dacă atunci a reușit să scape fără vreo pedeapsă pentru faptele sale, a fost arestat preventiv și urmează ca procurorii din Chester să îi judece greșelile din trecut.
De asemenea, prinderea sa pe aeroportul Heathrow nu doar că se va încheia, cel mai probabil, cu o pedeapsă pe măsură, dar arată, spun oamenii legii, că toți făptașii, la un moment dat, vor fi prinși și aduși în fața judecătorilor.
„Hotărârea de a-l localiza pe Burrows nu a încetat în ultimii 27 de ani, iar arestarea sa marchează un pas semnificativ înainte în acest caz și închiderea unui capitol pentru toți cei implicați. De asemenea, sper că arestarea sa acționează ca un avertisment pentru orice alți fugari căutați, demonstrând că, indiferent cât timp te ascunzi, te vom găsi și vei fi arestat”, a declarat Eleanor Atkinson de la poliția din Cheshire, informează The Guardian.