Unul dintre cei mai mari antrenori de fotbal din lume trăiește într-un apartament de o cameră și merge pe jos
Unul dintre cei mai apreciați antrenori de fotbal din lume, Marcelo Bielsa trăiește într-un apartament de o cameră și merge pe jos. Actualul tehnician al lui Leeds își scoate echipa la cafenea pentru a ține ședințe și merge pe jos până la antrenamente.
Marcelo Bielsa s-a făcut remarcat pe plan european, prin parcursul spectaculos al „bascilor” din sezonul 2011-2012 al Europa League. El trăiește într-un apartament modest din Leeds, de o singură cameră, și pleacă de fiecare dată pe jos la antrenamente cu un ghiozdan în spate în care își ține toate notițele.
Trăiește într-un apartament de o cameră și merge pe jos
Modestia și simplitatea l-au adus pe Marcelo în rândul celor mai apreciați antrenori din lume.
De altfel, a fost tot timpul simpatizat de microbiștii din întreaga lume.
Locul preferat al lui Marcelo Bielsa este cafeneaua „Costa Coffee”, unde petrece ore în șir în care își notează mai multe informații despre tactică sau despre schimbările pe care vrea să le facă în echipă. Uneori îi aduce și pe elevii săi, pentru diferite ședințe.
Cafeneaua la care merge nu este deloc o cafenea scumpă, iar mulți clienți se bucură de prezența lui „El loco”, care a fost foarte aproape să o ducă pe Leeds în Premier League, sezonul trecut.
Bielsa ar putea duce o viață foarte luxoasă, dar îi place să ducă o viață modestă ca orice altă persoană.
Primele luni în Anglia, le-a dat voie fotbaliștilor să se joace pe Playstation
Bielsa a trecut repede peste orice dificultăți de adaptare și a venit cu o schimbare pentru jucători. Pentru a nu mai fi stresați de meciurile pe care le au de jucat în Championship, jucătorii lui Leeds au primit din partea lui Bielsa voie să aducă un Playstation și o masă de biliard, pentru a se debarasa de orice gând care ar putea să le afecteze jocul.
În momentul în care a semnat cu Leeds, el nu a dat prea multă importanță clauzelor din contract ci a vrut să sublinieze în fața șefilor că este în căutare de a face performanță, iar partea financiară nu a fost motivul pentru care a ajuns la formația britanică. Singura lui dorință a fost să i se găsească un apartament micuț, care să fie mai aproape de baza de antrenament, la care el va plăti chiria.