Unul dintre organizatorii marsului "Dumnezeu nu face politica" sustine ca ar fi fost amenintat cu moartea. El a depus o plangere penala
Unul dintre organizatorii marsului ”Dumnezeu nu face politica”, ce a avut loc sambata in Capitala, a depus plangere penala la Sectia 1 Politie, sustinand ca a fost amenintat cu moartea de catre un barbat care l-a sunat dupa ce datele sale de contact ar fi fost facute publice de catre Coalitia pentru Familie.
Potrivit Asociatiei Accept, plangerea penala a fost depusa pentru amenintare, hartuire si instigare la ura si discriminare, dupa ce M.F., unul dintre organizatorii marsului, a fost sunat si a primit mesaje de la un barbat care a amenintat ca va fi omorat si calcat cu masina daca nu inceteaza sa organizeze manifestatii publice pentru promovarea egalitatii in drepturi.
"Am ajuns sa ma tem pentru viata mea, pentru siguranta mea.
Sa fiu amenintat cu moartea in casa mea, in tara mea, din cauza mesajului anti-homosexualitate propagat de organizatii crestine si conservatoare. Titus Corlatean ma trimite sa plec in Europa daca nu imi ajung drepturile din Romania, suporterii lui ma trimit in Zimbabwe. Tot ce imi doresc eu este sa pot incheia in Romania un parteneriat civil cu omul care imi e alaturi de 7 ani de zile, ca sa avem grija unul de celalalt, si ma trezesc ca un grup care vrea sa distruga pacea sociala din Romania ma transforma in cea mai mare amenintare la adresa familiei”, arata barbatul
care ar fi fost amenintat.
Conform Asociatiei Accept, numarul de telefon al lui M.F., oferit participantilor la marsul LGBT ca numar de contact in caz de urgente, a circulat pe pagina de Facebook a Coalitiei pentru Familie si a lui Mihai Tociu, unul dintre sustinatorii acesteia.
"Tociu, alaturi de Mihai Rapcea si Adrian Grigoriu, antisemiti cunoscuti, au contra-manifestat sambata, folosind mesaje instigatoare la ura impotriva comunitatii, incurajand o cultura a hartuirii sexuale si violului, precum Convertesc lesbiene.
Ei nu au fost amendati de jandarmi, desi in Oradea doua persoane au primit amenda pentru ca aveau o foaie A4 pe care era scris cuvantul toleranta”, mai sustin reprezentantii asociatiei Accept.
Ei mai spun ca vor monitoriza desfasurarea cercetarii penale, "mai ales in absenta unui mecanism concret de prevenire si monitorizare a infractiunilor motivate de ura impotriva persoanelor LGBT in Romania".
"Politia si organele de cercetare penala trebuie sa trateze cu seriozitate investigatia si sa aduca in fata legii pe toti cei care comit infractiuni in numele urii. Acestia nu vizeaza doar intimidarea unui singur om, ci doresc sa creeze teama si nesiguranta in randul tuturor persoanelor LGBT.
Cel care a realizat apelul telefonic risca pana un an si sase luni de inchisoare, daca organele de cercetare penala aplica corect articolul 77 din Codul P enal, care considera ura fata de persoane homosexuale o circumstanta agravanta in comiterea oricarei infractiuni", adauga sursa citata.
De asemenea, asociatia prezinta un transcript al discutiei telefonice, potrivit careia M.F. este amenintat de catre un barbat care are un limbaj vulgar si care ii spune ca il va omori: "Esti in Romania aici.
Du-te ba in alte tari, du-te in Zimbabwe sa vezi ca la homosexuali le ia capul aia, ba, in Zimbabwe (...).Te omor, ba! Te omor".
Peste 300 de oameni s-au adunat, sambata, in Piata Romana din Capitala pentru marsul "Dumnezeu nu face politica”. Membrii comunitatii LGBT si sustinatori ai acestora au iesit in strada pentru a protesta fata de propunerea Coalitiei pentru familie de a organiza un referendum cu privire la modificarea definitiei familiei in Constitutie.