UPDATE- 17:00- Un număr de 6.897.533 de alegători s-au prezentat până la ora 17:00 la cele 18.748 de secţii de votare din ţară, ceea ce înseamnă o prezenţă de 37,86%, conform datelor oficiale de la BEC.

UPDATE- 16:00 -   Până în acest moment s-au prezentat la vot 6,1 milioane de români. Un total de 32,87% dintre cei cu drept de vot.

UPDATE 12:00 – Prezența la vot a atins procentul record de 15,82%. Au votat 2,88 de milioane de români în țară. 

UPDATE- Traian Băsescu a fost la vot alături de soția sa, Maria Băsescu. Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu a transmis, duminică, un mesaj tinerilor, recomandându-le să iasă la vot ”pentru că au pe cine alege”. ”Aceste alegeri sunt momentul fundamental de schimb de generaţii”, a spus Băsescu. 

 

UPDATE- Fostul președinte, Ion Iliescu, a cerut, duminică, în premieră, urna mobilă pentru a putea vota, transmit televiziunile de știri.  

UPDATE -  Candidatul PMP la alegerile prezidenţiale, Theodor Paleologu, a declarat că a votat pentru o „Românie a respectului” şi a afirmat că românii trebuie „să ceară respect din partea celor care îi conduc”. 

 

UPDATE -  Președintele Klaus Iohannis a votat la primele ore ale dimineții, la Liceul "Jean Monnet", din Capitală. El a fost însoțit de Rareș Bogdan, Robert Sighiartau și Siegfried Mureșan.

 

"Astazi este o zi extrem de importanta pentru Romania, dar recunosc ca si pentru mine personal. Am votat pentru Romania normala.

Imi doresc un viitor foarte bun pentru Romania si sper sa primesc astazi confirmarea ca foarte multi romani isi doresc acelasi lucru.

Astazi, in ziua votului, este ziua in care romanii decid ce viitor va avea Romania in urmatorul an. Ziua votului este ziua cea mai importanta pentru romanii care vor sa participe la procesul democratic. Asa ca dragi romani va astept la vot!", a declarat președintele, după ieșirea de la vot.

Rareș Bogdan a votat si el

 

UPDATE: Ludovic Orban a votat, duminică dimineață, la alegerile prezidențiale 2019 la o secție din localitatea Dobroești din Ilfov.

 

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

"Să își exercite dreptul de vot. Este un drept câștigat prin sacrificiu. Este un drept fundamental care îi permite fiecărui cetățean să hotărască ce face cu țara lui.", a declarat Ludovic Orban.

UPDATE: În diaspora, au votat peste 200.000 de persoane până sâmbătă, la ora 18.00 

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că s-a încheiat a doua zi de vot în 15 ţări, dar procesul electoral continuă în 816 secţii de votare. Până la ora 18.00 au votat peste 207.000 de români.

”Cea de-a doua zi a votului în străinătate pentru alegerea Preşedintelui României continuă în 816 secţii de votare din Asia, Europa, Africa şi America. La ora 17.00 (ora României) 187.671 de cetăţeni români îşi exercitaseră dreptul de vot la secţia de votare”, a transmis MAE.

Până la ora 18.00, au votat peste 207.000 de români.

Citeste si: Alegeri prezidențiale 2019. Premierul Ludovic Orban a verificat cu Bogdan Aurescu situația votului în diaspora

A doua zi de vot în străinătate s-a încheiat deja în: Australia, China, Filipine, India, Japonia, Kazahstan, Malaysia, Noua Zeelandă, Republica Indonezia, Republica Coreea, Republica Populară Democrată Coreeană, Regatul Thailandei, Republica Singapore, Sri Lanka şi Vietnam.

Votul în cadrul celor 835 de secţii organizate în străinătate a început vineri, 8 noiembrie, iar cetăţenii români din străinătate pot în continuare să îşi exercite dreptul de vot la acest scrutin astăzi şi mâine, în intervalul 7.00-21.00 (ore locale).

Citeste si: Mihai Şora: Forţa noastră este votul. Nu alegem doar un om, ne alegem viitorul

Românii din țară sunt așteptați azi la secțiile de votare, după ce Diaspora votează deja de două zile. Pentru prima dată în istorie, la alegerile prezidențiale din acest an, românii din străinătate au putut să voteze fie prin corespondență, fie la secțiile deschise în întreaga lume, unde votarea a început de vineri.  

Alegeri prezidențiale 2019. Ei sunt cei 14 candidați

Ordinea în care apar pe buletinul de vot pentru alegerile din 10 noiembrie, pentru cei 14 candidați la prezidențiale, a fost stabilită de către Biroul Electoral Central prin tragere la sorți. Primii cinci pe buletinul de vot la alegerile prezidențiale sunt Klaus Iohannis, Theodor Paleologu, Dan Barna, Kelemen Hunor și Viorica Dăncilă.

1. Klaus Iohannis- candidat PNL la prezidențiale

2. Theodor Paleologu- PMP

3. Dan Barna- candidat din partea Alianței USR-PLUS

4. Kelemen Hunor- UDMR

5. Viorica Dăncilă- prim-ministru și candidatul PSD

6. Cătălin Ivan- fost europarlamentar PSD

7. Ninel Peia- candidat din partea Partidului Neamul Românesc

8. Sebastian Constantin Popescu- candidat din partea Partidului Noua România

9. John Ion Banu- candidat al Partidului Naţiunea Română

10. Mircea Diaconu- candidatul ALDE și Pro România

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

11. Bogdan Stanoevici- candidat independent

12. Ramona Ioana Bruynseels- Partidului Puterii Umaniste

13. Viorel Cataramă- candidatul din partea Dreptei Liberale

14. Alexandru Cumpănașu – candidat independent

Alegeri prezidențiale 2019. Unde se votează

Votarea începe azi la ora 7.00 (ora locală) și se încheie la ora 21.00, însă secțiile pot rămâne deschise până la ora 24.00, în condițiile în care mai sunt alegători în secție sau la rând afară, care nu au apucat să voteze.

Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România care în ziua votării se află în țară își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare organizate în România în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar. Pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetățenii români care votează în străinătate sau de cetățenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.

Alegătorul votează la una dintre următoarele secții de votare:

- în cazul în care se află în unitatea administrativ-teritorială unde își are domiciliul sau reședința, poate vota numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își are domiciliul ori reședința, conform legii;

- în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde își are domiciliul sau reședința, poate vota la orice secție de votare din cadrul acesteia;

- în cazul în care îndeplinește funcția de membru al biroului electoral al secției de votare sau de operator de calculator al biroului electoral al secției de votare ori asigură menținerea ordinii, votează la secția de votare unde își desfășoară activitatea;

- în cazul în care are mobilitate redusă poate vota la orice secție de votare care îi asigură accesul la vot;

- în cazul în care se află în străinătate, poate vota la orice secție de votare organizată în străinătate, după programul de mai sus.

Persoanele care sunt netransportabile din motive medicale vor face o cerere specială în urma căreia o echipă formată din cel puțin 2 membri ai biroului electoral se va  deplasa cu o urnă specială, mobilă.

Alegeri prezidențiale 2019. Cum se votează

Alegătorul va prezenta actul de identitate operatorului de calculator al secției de votare, care îl va scana. După scanarea actului de identitatea și validarea alegătorului, acesta se va deplasa spre membrul biroului electoral care îi este indicat. După semnarea sau înscrierea și semnarea pe lista electorală veți primi un buletin de vot și o ștampilă. Înainte de a intra în cabina de vot, asiguraţi-vă că pe spatele buletinului de vot este aplicată ștampila de control a secției de votare. Dacă aceasta lipsește, votul va fi declarat nul!

Aplicaţi ştampila cu menţiunea “VOTAT” pe patrulaterul care corespunde partidului sau candidatului independent dorit. Îndoiţi buletinul, astfel încât pagina goală care poartă ştampila de control a secției de votare   să rămână în afară, și introduceţi-l apoi în urnă corespunzătoare astfel încât să nu se deschidă; îndoirea greşită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat.Restituiţi ștampila și primiţi înapoi actul de identitate, pe care trebuie să fie aplicată ştampila cu menţiunea “VOTAT” (buletine) sau un timbru autocolant (cărțile de identitate).

Citeste si: Alegeri prezidentiale 2019. Una dintre ele va fi ”prima doamnă a României” Cum arată soțiile candidaților la Președinție

Alegeri prezidențiale 2019. Ce este ilegal să faci în ziua alegerilor și cum se poate anula votul

Campania în ziua alegerilor este interzisă sub orice formă, în special în secția de votare. Dacă găsiţi afișe electorale în secția de votare sau pe clădirea unde este amplasată, raportaţi președintelui biroului electoral al secției de votare. Acesta dispune îndepărtarea materialelor de propagandă electorală de orice tip din şi de pe clădirea sediului secţiei de votare. În ziua votării este interzisă prezentarea sondajelor realizate la ieșirea de la urne, înainte de încheierea votării.

Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Votul este secret; nu dezvăluţi cu cine aţi votat și nici nu permiteţi nimănui să violeze secretul opțiunii dumneavoastră. Nu fotografiaţi buletinul de vot și evitaţi fotografierea sau filmarea în secția de votare

Alegeri prezidențiale 2019. Pe 24 noiembrie este turul doi

În cazul în care niciunul dintre candidați nu întrunește majoritatea de voturi valabil exprimate ale alegătorilor înscriși în listele electorale permanente, se organizează al doilea tur de scrutin, în data de 24 noiembrie 2019.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si