În Capitală a avut loc o intervenție în forță. În urma unei tamponări, un șofer a fost urmărit în trafic. Acesta a încercat să dea cu mașina peste oamenii legii. În urma blocării în trafic și a încătușării, polițiștii au constatat faptul că șoferul în vârstă de 50 de ani era sub influența alcoolului.
Un bărbat a fost reținut de către Poliţiştii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada de Poliție Rutieră.
Față de acesta sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, aflându-se sub influența alcoolului.
Șoferul nu a vrut să oprească la semnalele agenților
Sâmbătă, Poliția Capitalei a transmis faptul că accidentul a avut loc pe data de 10 noiembrie, în jurul orei 10.30. La acea dată, polițiștii din cadrul Secţiei 24 Poliţie, care se aflau în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, un recepționat pe stația de emisie-recepție, solicitarea unui echipaj din cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră.
Autoturismul a fost remarcat de un echipaj din cadrul Secției 24 Poliție. În cazul acestuia s-a încercat oprirea în trafic, cu ajutorul semnalelor acustice și luminoase.
Șoferul nu a vrut să oprească și și-a continuat deplasarea.
"Ulterior, deși a fost oprit în dreptul unui imobil din Sectorul 5, șoferul a ignorat, și de această dată, dispozițiile polițiștilor, blocând portierele. Totodată, acesta a încercat să-și continue deplasarea, punând în pericol integritatea fizică a polițiștilor aflați lângă autoturismul său. Astfel, s-a procedat la spargerea geamului lateral al portierei stânga-față, moment în care șoferul a fost imobilizat și încătușat",
au spus, sâmbătă, polițiștii rutieri, potrivit Realitatea.net
Bărbatul avea alcoolemie de 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat
Un echipaj al Brigăzii de Poliție Rutieră s-a deplasat la fața locului. Acesta l-a testat pe bărbatul în vârstă de 50 de ani cu aparatul alcool-test. Rezultatul a fost de 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.