De fapt, Fauci recomandă oamenilor să poarte mască şi să practice distanţarea socială chiar şi după ce se vor vaccina

Compania americană Moderna a anunţat luni că, potrivit rezultatelor preliminare ale unui studiu clinic, vaccinul său pentru Covid-19, dezvoltat în colaborare cu Institutul Naţional pentru Boli Infecţioase şi Alergii din SUA, are o eficacitate de peste 94%. Informaţia a venit după un anunţ similar făcut pe 9 noiembrie de companiile Pfizer şi BioNTech, potrivit căruia vaccinul pentru Covid-19 al acestora are o eficacitate de peste 90%.

”În mod evident, cu un vaccin care are o eficacitate de peste 90% vă puteţi simţi mult mai în siguranţă că nu veţi lua virusul. Dar aş recomanda oamenilor să nu renunţe la toate măsurile de sănătate publică doar pentru că s-au vaccinat”, a spus Fauci la CNN. Așadar, aceste măsuri includ purtarea universală a măştii, menţinerea distanţării sociale, evitarea aglomeraţiei, concentrarea pe activităţi în aer liber şi spălarea frecventă a mâinilor.

Fauci a explicat că, ”deşi pentru populaţie în general vaccinul poate avea o eficacitate de 95%, nu se poate şti cât de eficace este la nivel personal. Chiar şi la ratele de succes respective, aproximativ 5%-10% dintre persoanele imunizate ar putea să ia virusul”.

Efectul protector al unui vaccin ar putea avea loc după o lună de zile

În plus, efectul protector al unui vaccin ar putea avea loc după o lună, poate chiar mai mult, a spus David Ho, virusolog care lucrează la dezvoltarea de terapii cu anticorpi monoclonali pentru Covid-19 la

Universitatea Columbia.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Pentru moment, Pfizer a anunţat că vaccinul său în două doze pentru Covid-19 a arătat o eficacitate de 90% la şapte zile de la administrarea celei de-a doua doze. Pe de altă parte, vaccinul din cadrul companiei Moderna ar avea o eficacitate de 94,5% la două săptămâni la administrarea celei de-a doua doze.

Medicul Bruce Hirsch, specialist în boli infecţioase la Northwell Health, a adăugat că mulţi oameni sunt împotriva vaccinurilor şi s-ar putea să nu se vaccineze, ceea ce va afecta imunitatea populaţiei la Covid-19 şi va prelungi riscul unei pandemii.

Citeste si: Guvernul se pregătește pentru valul 3 al pandemiei

Citeste si: Răzvan Lucescu are coronavirus. Acuză dureri de cap, oboseală și are febră

Fauci crede că majoritatea americanilor vor fi vaccinaţi în trimestrul al doilea şi trimestrul al treilea din 2021

Fauci, în vârstă de 79 de ani, a spus că, atunci când se va vaccina, nu intenţionează să renunţe la toate măsurile de sănătate pe care le-a susţinut în timpul pandemiei. Acesta anticipează că majoritatea americanilor vor fi vaccinaţi în trimestrul al doilea şi trimestrul al treilea din 2021.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

”Dar nu va fi ca şi cum vom opri pandemia apăsând pe un buton şi vom reveni la normal în totalitate. Va fi o revenire treptată la normalitate, pe măsură ce vor trece săptămânile şi lunile, pe parcursul anului 2021”, a mai spus Fauci.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si