In articol:
„Suntem foarte încrezători că vom avea un vaccin până la finalul anului”, a spus Trump, care a răspuns întrebărilor trimise de telespectatori.
El a subliniat că nu deţine acţiuni ale companiei care produce hidroxiclorochină, medicament despre care deseori a spus că este eficient în tratarea Covid-19. „Nu pierdem nimic cu hidroxi... oamenii nu mor de la el”.
Citeste si: Descoperire şocantă privind coronavirusul: Ce este degetul COVID?
Preşedintele a adăugat că, din cauza acestei boli, este posibil să moară până la 100.000 de americani.
Legat de redeschiderea şcolilor americane în luna septembrie, el a spus: „Trebuie să ne întoarcem”. Totuşi, preşedintele s-a arătat îngrijorat legat de profesorii în vârstă şi posibila expunere a lor la coronavirus.
Deseori criticat pentru felul în care el şi administraţia sa au acţionat în cazul crizei sanitare, duminică seară Trump i-a criticat la rândul lui pe democraţi.
Citeste si: Coronavirus în Italia: 174 de noi decese, 1.389 noi cazuri de infectare
De la începutul crizei sanitare în SUA au fost depistate 1,15 milioane de cazuri de infectare din 7,05 milioane de teste efectuate, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins.
La nivel global, de când noul coronavirus a fost depistat la finalul anului trecut în Wuhan (China), au fost înregistrate peste 3,5 milioane de cazuri şi mai mult de 247.000 de decese.