In articol:
Comitetul de coordonare a vaccinării a transmis, miercuri, informaţii despre vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani, Specialiștii au anunțat că, potrivit studiilor, vaccinul Pfizer administrat în două doze are o eficienţă de 90,7%. „Copiii reprezintă un procent tot mai mare de cazuri şi spitalizări faţă de începutul pandemiei, iar focarele din şcoli au o frecvenţă tot mai mare”, a
Citeste si: Medici din Timișoara vor realiza o campanie pro-vaccinare din casă în casă
Ce spun autoritățile
„Două doze de 10 micrograme (μg) de vaccin Comirnaty- Pfizer BioNTech (BNT162b2) administrate la interval de 21 de zile au fost sigure, imunogene şi au asigurat o eficienţă de 90,7% împotriva Covid-19 la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani.
Citeste si: EMA va autoriza săptămâna aceasta două tratamente cu anticorpi monoclonali pentru cei infectați cu COVID-19
Sursa citată a precizat că, odată cu prioritizarea grupelor mai mari de vârstă pentru vaccinare, „copiii de vârstă şcolară reprezintă acum un procent tot mai mare de cazuri şi spitalizări faţă de începutul pandemiei, iar focarele din şcoli au o frecvenţă tot mai mare”.
„Beneficiile directe privind prevenirea infecţiei cu SARS-CoV-2 la copii includ protecţia împotriva formelor severe, spitalizărilor şi complicaţiilor severe sau pe termen lung, cum ar fi sindromul inflamator multisistemic (MIS-C).
Conform experților, închiderea şi carantina şcolilor din cauza COVID-19 au costuri sociale şi economice pentru familii şi îngrijitori.
„Vaccinarea la scară largă pentru toate grupele de vârstă este, prin urmare, esenţială în eforturile continue de a reduce pandemia”, a mai transmis CNCAV.