Vaccinarea în farmacii. Când va fi posibilă aceasta
Luni seară, invitat în cadrul unei emisiuni TV, vicepremierul României, Dan Barna, a discutat despre următorul pas al campaniei de vaccinare a populației.
În cadrul emisiunii TV, Dan Barna, a declarat că a discutat cu Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, pentru a începe demersurile necesare pentru a începe vaccinarea populației române și în farmacii.
„Chiar astăzi am vorbit cu colega mea Ioana Mihăilă să demareze demersurile pentru a avea o ordonanță și legislație pe ceea ce înseamnă și vaccinarea în farmacii. Ar fi pasul următor, și mai important, pentru că bun, avem vaccinarea prin medicii de familie- e o linie, ne așteptăm să genereze niște rezultate bune.”,
Dan Barna a precizat că următoarea etapă pregătită de autorități, cea a vaccinării populației în farmacii, va începe cât mai curând, în două sau trei săptămâni.
”În măsura în care vom reuși, și sperăm că într-un termen cât mai scurt, poate în două săptămâni, trei săptămâni, vom reuși să avem vaccinarea și în farmacii”, a precizat Dan Barna în cadrul emisiunii TV.
Dan Barna crede că numărul de persoane vaccinate va crește în momentul în care se va da drumul la această inițiativă de vaccinare a persoanelor în farmacii.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
„De fapt, și farmacia e tot un fel de nucleu pentru comunitate. Fiecare farmacie are blocurile din jur sau străzile din jur și oamenii vin, vorbesc cu farmacista, deci în momentul în care ducem vaccinul și acolo, va crește din nou numărul de persoane. E o altă direcție pe care o avem în vedere”, a spus Dan Barna.
Acesta a mai precizat că nu în toate farmaciile se vor face vaccinuri, dar „sunt multe farmacii care erau pregătite cu vaccinul antigripal”.
Citeste si: Lupta împotriva Sars-Cov-2 continuă. Câte persoane s-au imunizat
Întrebat cine va administra vaccinul în farmacie, Dan Barna a răspuns că unul dintre angajații farmaciei care are pregătire în acest sens.
„Erau prevăzute linii de vaccinare pentru vaccin antigripal. Asta, de ani de zile, adică se putea face vaccin antigripal la farmacie- cumpărai și îți era injectat de unul dintre farmaciști, care avea pregătirea necesară. Aceeași logică este gândită și aici. Sunt farmacii care au fluxuri pregătite pentru vaccinare, adică au personal calificat să facă lucrul acesta”, susține Dan Barna.
Dan Barna a mai fost întrebat în cadrul emisiunii TV dacă în farmacii se vor folosi toate tipurile de vaccin anti-COVID disponibile, iar acesta a răspuns că nu are acum informații în acest sens, dar în orice caz, vor fi folosite vaccinuri care sunt acum în uz în România.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro