In articol:
- Ludovic Orban: Vaccinul anti-COVID se va plăti "într-un viitor oarecare"
- Replica imediată a premierului Florin Cîțu: "Vaccinul va fi gratuit"
- Ce spune medicul Valeriu Gheorghiță despre momentul când ajungem la imunitatea de grup
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că vaccinarea anti-COVID-19 s-ar putea face contra-cost pe viitor, după modelul vaccinării antigripale.
Citeste si: Bilanț coronavirus, 24 mai 2021. Câte cazuri de COVID-19 au fost confirmate în ultimele 24 de ore?
" Noi organizăm vaccinarea gratuită, statul român suportă toate costurile de vaccinare. E o situaţie excepţională. Dar şi aici aş spune că mai facem asta o perioadă de timp până ajungem la o imunizare de grup. Dar, până la urmă se va merge pe mecanismul de la vaccinarea pentru gripă, în care numai persoanele vulnerabile vor fi vaccinate gratuit",
Ludovic Orban: Vaccinul anti-COVID se va plăti "într-un viitor oarecare"
Potrivit șefului PNL, "celelalte categorii de cetăţeni", cei care nu sunt încadrați la categoria persoane vulnerabile "vor trebui să se vaccineze pe răspunderea lor". Este vorba de sănătatea fiecăruia dintre noi, a precizat șeful Camerei Deputaților.
Ludovic Orban nu a precizat de când s-ar putea începe vaccinarea contra cost, spunând doar "într-un viitor oarecare".
Citeste si: Raportul care schimbă tot ce ştiam despre COVID-19
Replica imediată a premierului Florin Cîțu: "Vaccinul va fi gratuit"
Premierul Florin Cîțu i-a răspuns indirect șefului său de partid în debutul video-conferinței cu prefecții pe tema campaniei de vaccinare. Prim-ministrul a insistat că nu există nicio discuție în Guvern cu privire la renunțarea gratuității în cazul vaccinului anti-coronavirus.
Discuția este cu atât mai sensibilă cu cât campania de vaccinare trece printr-un moment mai dificil, iar penetrarea vaccinării în mediul rural se lasă așteptată.
Citeste si: Țara care a înregistrat un record de noi cazuri de infectare cu „ciuperca neagră”
Ce spune medicul Valeriu Gheorghiță despre momentul când ajungem la imunitatea de grup
Valeriu Gheorghiţă, a declarat că în România există peste 55% persoane în vârstă de peste 50 de ani vaccinate cu cel puțin o doză, iar imunitatea de grup ar fi între 30% şi 45%, în raport cu rata de vaccinare, cât și cu cei care au fost deja infectați cu virusul SARS Cov-2.
Medicul Valeriu Gheorghiţă a precizat că în prezent avem peste un milion de persoane care sunt raportate cu infecţie COVID-19 şi care s-au vindecate. Acesta mai spune că sunt de cel puţin două ori până la cinci ori mai multe cazuri de infectări cu SARS Cov-2 în realitate, care au avut deja virusul şi care fie nu au fost diagnosticate, fie nu au fost raportate, fie au avut infecţie asimptomatică.
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiță a subliniat că virusul SARS Cov-2 circulă în continuare în România şi dacă nu ne vom vaccina vom risca să ajungem la un val patru al pandemiei destul de periculos.