Cât de eficient este vaccinul rusesc Sputnik V
Vaccinul rusesc Sputnik V are o eficienţă de 91,4%, potrivit unor noi date. S-au făcut noi teste ale vaccinului împotriva coronavirus.
Dezvoltatorii ruşi ai vaccinului împotriva covid-19, care au publicat luni noi rezultate ale testelor vaccinului lor candidat Sputnik V, în baza unor date suplimentare, anunţă că acestea arată că vaccinul are o eficienţă de 91,4%, relatează Reuters.
Peste 100.000 de persoane au fost vaccinate, începând din septembrie, în cadrul unei campanii în masă în Rusia.
Moscova a început să distribuie, la începutul lui decembrie, acest vaccin experiemntal rus în 70 de clinici din ţară.
Dintr-un număr de 22.714 de participanţi la teste cu acest vaccin-canidat, 78 s-au îmbolnăvit de covid-19, au anunţat într-un comunicat publicat luni cercetători de la Centrul rus de cercetare Gamaleia şi Fondul Suveran rus de Investiţii Directe (RDIF), însărcinat cu dezvoltarea şi comercializarea vaccinului la nivel mondial.
Din totalul de 78 de cazuri de covid-19 înregistrate, 62 au primit un placebo, au anunţat cercetătorii.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Au aparut primele reactii adverse la vaccinul Pfizer! Ce au patit doua persoane din Marea Britanie
Citeste si: Canada devine a treia ţară care aprobă vaccinul contra Covid-19
Fondul suveran rus anunţa în noiembrie că riscul infectării cu covid-19 în rândul personalor vaccinate cu Sputnik V este mai mic de 92%, faţă de cele cărora li s-a administrat un placebo.
”Cred că vom putea vaccina majoritatea populaţiei ruse în 2021”, apreciază, citat în comunicat, directorul Institutului Gamaleia Aleksandr Ginţburg.
”Împărtăşim, bineînţeles, rezultatul obţinut cu comunitatea ştiinţifică şivom fi fericiţi să discutăm cu toţi colegii interesaţi”, afirmă adjunctul directorului nstitutului, Denis Logunov.
Rezultatele testelor urmează să fie folosite în vederea depunerii unei cereri de autorizare de urgenţă a Sputinik V în alte ţări.
Teste clinice ale vaccinului experiemtal rus sunt în curs, în prezent, în Belarus, în Emiratele Arabe Unite, Venezuela şi India.
Rusia a anunţat luni că a înregistrat în ultimele 24 de ore 27.328 de noi contaminări cu covid-19 şi 450 de morţi din cauza covid-19.