Comisia Europeană a decis marţi limitarea la nouă luni a valabilităţii certificatului verde pentru călătoriile intra-europene după vaccinarea anti-COVID-19 cu schema completă alcătuită din două doze (sau o doză în cazul vaccinului Johnson & Johnson), pentru a încuraja astfel vaccinarea cu doza a treia (doza 'booster' sau de 'supra-rapel'), a anunţat executivul comunitar, potrivit AFP.

Măsura se va aplica numai pentru călătoriile intra-comunitare 

Limitarea la nouă luni a valabilităţii certificatului de vaccinare în lipsa dozei de supra-rapel a fost propusă luna trecută de Comisia Europeană, ţinând cont de orientările Centrului European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC), care a recomandat administrarea dozei 'booster' odată cu trecerea a şase luni de la încheierea schemei complete de vaccinare, întrucât eficacitatea vaccinului scade în acest timp, conform Agerpres.

Citeste si: Valeriu Gheorghiță despre Covid-19: "Impactul este semnificativ mai mic la copii decât la adulți, dar nu este zero"

Măsura va fi aplicată de la 1 februarie

''Va da cetăţenilor şi companiilor certitudinea de care au nevoie pentru a-şi planifica deplasările în deplină încredere'', a declarat comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

''Revine acum statelor membre să vegheze ca rapelurile (dozele ''booster'' n.red) să fie efectuate rapid pentru a ne proteja sănătatea şi a garanta siguranţa călătoriilor'', a mai adăugat acesta.

Citeste si: Avertismentul lui Octavian Jurma în prag de sărbători: "Omicron va fi dominantă săptămâna viitoare”


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si